„Cum arată pe site vs cum e când îți vine prin poștă”. Wozniacki, ironizată după ce a fost premiată la fel ca Halep pentru locul 1 mondial | FOTO

Vă amintiți cu siguranță imensul „1” din trandafiri roșii pe care Simona Halep l-a primit la Beijing, după ce a devenit în premieră lider mondial. Un cadou asemănător i-a fost dăruit și Carolinei Wozniacki în această săptămână, doar că fanii Simonei s-au amuzat pe seama acestei situații.

Wozniacki a mers la primul turneu din postura de număr 1 mondial, la Sankt Petersburg, iar organizatorii i-au pregătit o surpriză frumoasă. Daneza a fost invitată la o ceremonie specială, fiind premiată cu un trofeu asemănător celui acordat Simonei după calificarea în finala de la Beijing.

Fanii româncei nu s-au arătat însă prea încântați după ce rușii le-au copiat festivitatea chinezilor, ironizând cadoul mai puțin spectaculos primit de Caroline. O fană a Simonei a postat un colaj cu festivitățile respective, glumind pe seama campioanei de la Australian Open: „Cum arată pe site vs când îți vine prin poștă”.

„Este o onoare pentru mine să fiu aici. Este un sentiment special să fiu pe locul 1 în lume, am avut o perioadă foarte bună, iar faptul că sărbătoresc totul acum, în Sankt Petersburg, este ceva de neuitat”, a declarat Wozniacki după ce s-a fotografiat cu uriașa rachetă ornată cu flori în forma cifrei 1.

Publicat: 01 02. 2018, 17:44
Actualizat: 01 02. 2018, 19:36