Cum a spulberat Simona Halep ofensiva nemiloasă a ITIA în procesul de la TAS! Mircea Lucescu știe care a fost secretul româncei. EXCLUSIV

Cum a spulberat Simona Halep ofensiva nemiloasă a ITIA în procesul de la TAS: Mircea Lucescu știe care a fost secretul româncei!

Contactat de ProSport, „Il Luce” a dezvăluit care a fost marele atu al sportivei noastre în lupta cu instanța care a vrut să o doboare.

Cum a spulberat Simona Halep ofensiva nemiloasă a ITIA în procesul de la TAS

Mircea Lucescu a sesizat faptul că Simona Halep a dat dovadă de tenacitate pe parcursul acestei bătălii extrem de dure pe care a dus-o și e convins că victoria de la TAS e mai importantă decât orice alt trofeu cucerit de-a lungul carierei.

„Il Luce” este nerăbdător să o revadă pe româncă înapoi pe terenul de tenis, iar revenirea ei s-ar putea produce extrem de rapid.

„E o satisfacție extraordinară, pentru că și-a dovedit nevinovăția. O aștept cât mai repede la turnee. Nici nu mai contează dacă pierde sau câștigă. A dus o lupta formidabilă și ei au dovedit că sunt superficiali.

A dovedit tenacitate, n-a cedat și aceasta este o victorie mai mare decât un Grand Slam. Asta arată că nu poți să te bazezi pe o singură instanță”, a declarat Mircea Lucescu, pentru ProSport.

Avem documentul prin care TAS a iertat-o pe Simona Halep

În cursul zilei de marți, 5 martie, TAS a publicat documentul prin care se explică decizia luată în cazul Simonei Halep.

„Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF va fi redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023.

Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită partea operativă a hotărârii arbitrale cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător.

De asemenea, Comisia TAS a dispus descalificarea tuturor rezultatelor competitive obținute de dna Halep de la 29 august 2022 (data prelevării probei sale pozitive) până la 7 octombrie 2022, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasament și premii în bani.

Prin urmare, se respinge apelul declarat de ITIA și se admite parțial apelul declarat de Simona Halep (se respinge cererea acesteia de a anteda începutul suspendării la 29 august 2022).”, se arată în decizia oficială a TAS.

Ce declara Simona Halep înaintea aflării verdictului

„Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată.

Îmi doresc și aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe.

O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul,” spunea Simona Halep, la ieșirea din tribunal.

Publicat: 05 03. 2024, 19:39