Cum a reacționat Novak Djokovic când a văzut-o pe Serena Williams la meciul său. Mereu s-a speculat pe seama relației lor foarte apropiate: „M-am uitat la ea şi am întrebat-o asta”

Foto: Profimedia 27.03.2025
Vezi galeria foto - 6 poze

Novak Djokovic a avut parte de vizita unui oaspete de seamă în ultimul său meci jucat în cadrul turneului ATP de la Miami. Fostul lider mondial a primit vizita Serenei Williams la partida jucată împotriva italianului Lorenzo Musetti.

Fosta jucătoare americană nu a fost singurul oaspete special din meciul jucat de Djokovic. Și fostul tenismen argentinian Juan Martin Del Potro a fost prezent la Miami, iar sârbul s-a arătat încântat de acest aspect.

Reacția lui Novak Djokovic când a văzut-o pe Serena Williams la meciul său de la Miami. Speculațiile privind relația lor foarte apropiată: „M-am uitat la ea şi am întrebat-o asta”

Novak Djokovic a avut parte de prezența unor invitați surpriză la ultimul meci jucat de tenismenul sârb din cadrul turneului ATP de la Miami. Fostul lider mondial l-a învins în sferturi pe italianul Lorenzo Musetti, locul 16 mondial, scor 6-2, 6-2. În tribunele arenei de la Miami, Djokovic a remarcat prezența Serenei Williams și cea a lui Juan Martin Del Potro.

Djokovic nu a ezitat să aibă o reacție și să remarce prezența celor doi, deși s-a speculat faptul că tenismenul sârb ar avea o relație foarte apropiată cu jucătoarea americană, care are 23 de titluri de Grand Slam în palmares. Sârbul a avut ceva de spus și despre prezența fostului său rival argentinian.

„Am fost uluit! A fost uimitor să-l văd mai întâi pe Del Po (n.r. Juan Martin Del Potro), evident un prieten de multă vreme și un rival, atât de fericit să-l am în preajmă și să primesc sprijinul lui din tribune. A fost uimitor, a fost prima dată când am avut pe Del Po în tribune, așa că vreau să-i mulțumesc pentru că a venit. Și legat de Serena, a fost o surpriză.

De fapt, când am avut acea lovitură de lângă linie, am arătat cu degetul înspre ea și am întrebat-o dacă este în regulă. Ea a spus: >Da, a fost bine>. Dacă Serena spune că a fost bine, atunci a fost minunat după standardele tuturor celorlalți. Așa că da, a fost minunat să îi am alături.”, a spus Djokovic, citat de talksport.com.

Djokovic, în sferturile de finală ale turneului ATP de la Miami

Novak Djokovic a reușit să se califice în sferturile de finală ale turneului ATP de la Miami, după ce a reușit să se impună în fața italianului Lorenzo Musetti, locul 16 mondial, scor 6-2, 6-2. Sârbul a avut nevoie de doar o oră și 23 de minute pentru a încheia conturile în duelul cu Musetti.

În „sferturi”, fostul lider mondial va juca împotriva americanului Sebastian Korda. Meciul va începe de la ora 22:30, ora României. În cazul în care Djokovic va trece și de Korda, va juca în semifinale împotriva bulgarului Grigor Dimitrov, care a trecut în trei seturi de argentinianul Francisco Cerundolo. Dimitrov a avut nevoie de aproape trei ore pentru a-l învinge pe tenismenul clasat pe locul 24 în ierarhia mondială.

Publicat: 27 03. 2025, 15:27