Cum a reacționat fosta parteneră de dublu a Simonei Halep după ironiile Serenei Williams: „Nu vreau să spun lucruri urâte! Nu mi se pare normal”

Raluca Olaru (34 de ani), sportiva care a făcut tandem cu Simona Halep (31 de ani) la mai multe turnee din circuitul WTA, în proba de dublu, a comentat situația lui Simo”, dar și ironiile pe care Serena Williams (41 de ani) i le-a adresat constănțencei.

Serena Williams a revendicat titlul Simonei Halep de la Wimbledon, scriind mesajul 8 e un număr mai bun!”. Apoi, campioana din SUA i-a spus soțului ei: Clar nu ești demodat”, după ce Alexis Ohanian a repostat o fotografie cu el având un tricou inscripționat cu acronimul D.A.R.E – Drug Abuse Resistance Education (n.r. – Programul de combatere a abuzului de droguri).

Cum a reacționat fosta parteneră de dublu a Simonei Halep după ironiile Serenei Williams: „Nu vreau să spun lucruri urâte! Nu mi se pare normal”

Întrebată despre ironiile făcute de Serena Williams la adresa Simonei Halep, Raluca Olaru a dezaprobat gesturile deținătoarei a 23 de titluri de Grand Slam: Mie, evident, nu mi se pare normal și chiar nu vreau să comentez acest subiect pentru că nu aș vrea să spun lucruri urâte”, a afirmat Raluca Olaru, care a jucat alături de Simona Halep la șase turnee WTA.

Raluca a mai declarat că este alături de Simona, trimițându-i mai multe mesaje colegei sale după suspendarea de patru ani pentru dopaj: E o situație extrem de dificilă pentru ea, ca și sportiv nu îți dorești deloc să ajungi în situația asta. Așa cum am spus-o de multe ori, sunt absolută convinsă că ea nu a intenționat niciodată și nu și-a dorit să se dopeze. Este o jucătoare foarte corectă, o știu de mulți ani. Sper să poată modifica decizia la tribunal și mai ales sper să treacă cât mai bine peste această perioadă, care este una dificilă.

Nu o merită și ea rămâne pentru noi o mare campioană. I-am transmis câteva mesaje de-a lungul timpului, cred că este o perioadă în care preferă să fie mai aproape de prieteni, de familie. Eu cel puțin așa aș face în locul ei. Deci nu am vorbit la telefon, dar am încercat să îi transmit că sunt alături de ea și o susțin. Eu cred că important pentru ea este acest apel la tribunal, să vedem dacă poate micșora această perioadă. Apoi, ea va decide, ea este cea mai în măsură să simtă ce își dorește. Sunt sigură că vrea să revină pe teren. Mie, evident, nu mi se pare normal și chiar nu vreau să comentez pe acest subiect pentru că nu aș vrea să spun lucruri urâte”, le-a mai declarat Raluca Olaru jurnaliștilor, la un eveniment caritabil.

Publicat: 24 09. 2023, 12:47