Cum a reacționat cea mai bogată jucătoare de tenis când a văzut că Jelena Ostapenko vinde lucruri second-hand pe internet: „Hai să îi facem reclamă”
Jessica Pegula (SUA, 6 WTA), fiica miliardarului american Terrence Pegula, a comentat decizia Jelenei Ostapenko (23 WTA) de a comercializa haine și obiecte second-hand pe internet.
Jelena Ostapenko, jucătoarea de tenis din Letonia care stârnește cele mai multe controverse în circuitul WTA, se află din nou în centrul atenției.
Deși a strâns peste 18 milioane de dolari din premiile la turnee în carieră, fosta campioană de la Roland Garros a găsit o metodă mai puțin obișnuită pentru jucătoarele de tenis de a-și suplimenta veniturile.
Jelena Ostapenko i-a atras atenția Jessicăi Pegulă după ce a început să vândă lucruri second-hand
După ce Jelena Ostapenko și-a creat un cont secundar pe Instagram, prin intermediul căruia vinde diverse obiecte, cum ar fi haine, mostre de parfum folosite, sau aspiratoare, Jessica Pegula a avut o reacție savuroasă!
Chiar dacă s-a declarat „uimită” de faptul că Ostapenko vinde lucruri folosite pe Instagram, Pegula spune că respectă inițiativa colegei sale, mai ales că unele obiecte comercializate de aceasta sunt foarte valoroase:
„Trebuie să o apreciem pe Jelena Ostapenko. Vorbim despre cum să profiți la maximum de cariera ta, ea vinde lucruri pe Instagram. Hai să îi facem chiar și un pic de reclamă. Deci, aveam aici secțiunea numită Jelena’s Marketplace, ceea ce este destul de amuzant. Ea vinde lucruri. Contul ei este @j.o.clothes1997”, a afirmat Jessica Pegula la podcastul The Player’s Box.
„Sunt practic șocată, dar trebuie să o și respectăm”
Recent, Jelena Ostapenko a scos la vânzare un aspirator Dyson V11 Extra, oferit inițial la prețul de 350 de euro, reducând ulterior suma la 280 de euro:
„Sunt practic șocată că face asta, dar trebuie să o și respectăm pentru că fata doar încearcă să câștige bani. Puțin câte puțin, de ce nu? Sincer, e super tare. Bravo ei. Chiar ne place și abia așteptăm să vedem ce urmează să pună la vânzare.
Aspiratorul Dyson este, totuși, o achiziție serioasă”, a mai spus Jessica Pegula, conform Tennis World USA. Tatăl Jessicăi Pegula are o avere estimată de Forbes la 5,4 miliarde de dolari.