Cum a profitat Iga Swiatek de suspendarea Simonei Halep pentru a cuceri un nou titlu la Roland Garros! Polonezii au recunoscut: „Asta s-a întâmplat în 30 de meciuri”

Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) s-a încoronat campioană la Roland Garros pentru a treia oară în carieră, scor 6-2, 5-7, 6-4 în finala cu Karolina Muchova (Cehia, 43 WTA). Swiatek a devenit de neoprit pe zgură după ce Simona Halep a primit interdicție la turneele de tenis.

Iga Swiatek și-a apărat trofeul de la Roland Garros, pierzând un singur set pe toată durata competiției. Iar jurnaliștii polonezi au recunoscut că Simona Halep este una dintre puținele jucătoare care o puteau contracara pe Iga Swiatek pe suprafață roșiatică.

Cum a profitat Iga Swiatek de suspendarea Simonei Halep pentru a cuceri un nou titlu la Roland Garros! Polonezii au recunoscut: „Asta s-a întâmplat în 30 de meciuri”

Simona Halep este o jucătoare redutabilă pe zgură, suprafața pe care se joacă turneul de la Roland Garros, astfel că Iga Swiatek a profitat din plin de suspendarea româncei, adjudecându-și un nou trofeu sâmbătă. Drept dovadă, doar românca și Maria Sakkari (Grecia) au reușit să o învingă pe Iga la Roland Garros!

Swiatek a participat de cinci ori în carieră la Grand Slam-ul parizian, impunându-se la edițiile din 2020, 2022 și 2023. În anul 2019, Iga a fost învinsă de Halep fără drept de apel, scor 6-1, 6-0 în optimile de finală. Celălalt meci pierdut de poloneză la Roland Garros a avut loc în anul 2021, scor 4-6, 4-6 cu Maria Sakkari.

Mai mult, doar cinci jucătoare i-au luat set Igăi Swiatek, în 30 de meciuri pe care aceasta le-a disputat la Roland Garros: În 30 de meciuri jucate de Swiątek la Roland Garros, doar Simona Halep, Karolina Muchova, Monica Puig, Maria Sakkari și Qinwen Zheng au reușit să câștige set în fața polonezei. Jocul variat al Muchovei a fost atât de important pentru a o îndepărta pe Swiatek de linia de fund, în condițiile în care forța cu care Iga lovește mingea este copleșitoare”, a afirmat jurnalistul polonez Damian Kust.

Simona Halep a ratat participarea la Roland Garros după o nouă amânare a procesului

Halep a ratat participarea la turneul ei preferat, Roland Garros, după ce a primit o nouă acuzație în cazul de dopaj. Audierea româncei trebuia să aibă loc pe 28 mai, chiar în prima zi a turneului de Grand Slam, însă Agenția pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a amânat din nou termenul de judecată.

În ziua în care Swiatek a cucerit un nou titlu la Roland Garros, Halep a mers și ea pe terenul de tenis, efectuând un antrenament în compania tenismenului român Radu Florea. Până acum, Simona nu i-a transmis vreun mesaj de felicitare Igăi după performanța remarcabilă reușită de poloneză.

În urmă cu cinci ani, Simona Halep triumfa la Roland Garros și spărgea gheața în turneele de Grand Slam. Românca a câștigat finala ediției din 2018 în fața americancei Sloane Stepehns, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

Publicat: 11 06. 2023, 13:53
Actualizat: 11 06. 2023, 13:54