CTP, uluit după ce Novak Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz în finala de la Cincinatti: „Victorie împotriva Istoriei! Așa ceva n-am văzut vreodată. Nu știu cum a făcut să câștige în fața unei reîncarnări a lui Nadal la 20 de ani”

CTP, după ce Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz la Cincinatti
Vezi galeria foto - 4 poze

Novak Djokovic și Carlos Alcaraz au jucat o finală de vis la Cincinnati. A fost una dintre cele mai spectaculoase partide din istoria turneelor Masters, iar sârbul a triumfat și a câștigat al 39-lea titlu din această categorie, un adevărat record. Reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu, un fin cunoscător al tenisului, a analizat duelul și i-a elogiat pe cei doi sportivi.

CTP, uluit după ce Novak Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz în finala de la Cincinatti: „Victorie împotriva Istoriei! Așa ceva n-am văzut vreodată. Nu știu cum a făcut să câștige în fața unei reîncarnări a lui Nadal la 20 de ani”

Djokovic a câștigat cea mai lungă finală din ultimii 33 de ani. S-a jucat trei ore și 49 de minute și sârbul a triumfat, după 5-7, 7-6 (7), 7-6 (4).

„Victorie împotriva Istoriei. Am văzut în tenis victorii incredibile, ireale, de ținut minte pe viață, dar așa ceva n-am văzut vreodată și nici nu credeam că se poate: nu doar o victorie pentru Istorie, ci o victorie împotriva Istoriei!

Căci, Istoria mergea cu pașii fulgerători ai lui Carlos Alcaraz. După ce l-a învins în 5 seturi pe Djoković în finala de la Wimbledon, încrederea că îl poate birui din nou, că știe cum să-l bată, îi țâșnea prin toți porii feței încă de la încălzirea finalei Cincinnnati Open. Faptul că, așa cum frumos spune, împarte terenul cu Djoković îl face pe Carlos să urce la maximum tot ce poate. Și întreg meciul, nu doar până la set și 4-2, întreg meciul, mai bine de 3 ore, l-a dominat pe sârb, a răspuns mereu cu lovituri supranaturale, ce par trucaje pe computer, la orice ridicare de nivel a lui Djoković. Niciun alt jucător din lume n-ar fi avut vreo șansă cu Charlie de azi-noapte.

N-am crezut și nu știu să vă spun cum a făcut Novak Djoković să câștige în fața unei reîncarnări a lui Nadal la 20 de ani (și parcă o idee mai rapidă decât Rafa!) când el a ajuns la 36. Dar sunt fericit că am trăit acest meci în care cel mai bun jucător din Istorie a învins până și Istoria!” a postat CTP pe pagina sa de Facebook.

  • La feminin, la turneului WTA de la Cincinnati, a triumfat Coco Gauff, cea care a învins-o pe Karolina Muchova, scor 6-3, 6-4.
Publicat: 21 08. 2023, 09:03