Crivoi a pierdut în fața lui Soderling

Echipa Suediei a egalat România la general, scor 1-1, în urma
victoriei obținute de Robin Soderling în fața lui Victor Crivoi,
vineri, în al doilea meci de simplu al întâlnirii de la
Helsingborg, din barajul pentru menținerea în Grupa Mondială a
Cupei Davis.

Soderling l-a învins pe Crivoi, cu scorul de 6-2, 6-1, 7-5.

În primul meci, suedezul Andreas Vinciguerra a abandonat în fața
lui Victor Hănescu, la scorul de 7-6 (7/5), 7-6 (12/10) pentru
român, din cauza unor probleme la glezna dreaptă.

Sâmbătă va avea loc meciul de dublu Robert Lindstedt/Simon
Aspelin – Horia Tecău/Marius Copil. Ultimele două partide ale
întâlnirii din Suedia, Robin Soderling – Victor Hănescu și Andreas
Vinciguerra – Victor Crivoi sunt programate duminică.

Publicat: 18 09. 2009, 18:45
Actualizat: 18 09. 2009, 20:19