Coșmarul Soranei Cîrstea a lovit-o și pe Emma Răducanu la Australian Open! Britanicei i s-a făcut rău pe teren și a pierdut în turul doi. FOTO

Emma Răducanu (Marea Britanie, 296 WTA) a fost eliminată în turul doi la Australian Open de Yafan Wang (94 WTA), aceeași jucătoare care a trimis-o acasă pe Sorana Cîrstea (România, 26 WTA).

Meci de coșmar pentru Emma Răducanu la Australian Open 2024! După ce începuse în forță Grand Slam-ul de la Antipozi și a învins-o cu 6-3, 6-2 pe Shelby Rogers (SUA, 161 WTA), britanica a clacat în faza următoare.

Sportiva care a revenit în circuit după trei intervenții chirurgicale la încheieturi și gleznă nu scapă de problemele medicale! Răducanu a acuzat o stare de rău la meciul de joi cu Yafan Wang.

Coșmarul Soranei Cîrstea a lovit-o și pe Emma Răducanu la Australian Open! Britanicei i s-a făcut rău pe teren și a pierdut în turul doi

Emma Răducanu a părăsit turneul de Grand Slam de la Australian Open, la capătul unui meci de aproape trei ore cu Yafan Wang, scor 4-6, 6-4, 4-6.

În setul al treilea, Emma s-a simțit rău și a primit îngrijiri medicale pe teren. Doctorul i-a luat tensiunea campioanei de la US Open 2021, care a continuat meciul după time-out-ul medical.

Sportiva născută din tată român și mamă asiatică nu a mai putut recupera însă break-ul pe care l-a pierdut încă din startul setului decisiv, recunoscându-se învinsă de Wang. Chinezoaica a eliminat-o dramatic și pe Sorana Cîrstea, după ce românca a condus cu 6-0, 3-0 în primul tur, scor final 0-6, 7-5, 6-2.

Emma Răducanu a schimbat cinci antrenori în doi ani

Turneul de la Australian Open a fost al doilea pentru Emma Răducanu după revenirea în circuit. Criticată pentru schimbările dese de antrenori, Răducanu a fost însoțită la Australian Open de antrenorul ei din copilărie, britanicul Nick Cavaday.

Emma a schimbat nu mai puțin de cinci antrenori în decurs de doi ani: „Le pun o mulțime de întrebări antrenorilor mei! În anumite ocazii nu au reușit să facă față întrebărilor pe care le-am pus și poate de aceea s-a terminat.

„Este ceva ce am făcut întotdeauna. Continui să provoc și să pun întrebări antrenorilor și să le provoc și gândirea. Nu sunt genul căruia să-i spui ce să facă. Trebuie să înțeleg de ce și apoi o voi face”, a spus Emma Răducanu, potrivit BBC.

Publicat: 18 01. 2024, 13:11
Actualizat: 18 01. 2024, 13:18