Corespondență din Bangkok | Nicholas Ionel, liderul României sufocat de căldură la 35 de grade Celsius! EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 25 poze

Thailanda a condus cu 1-0 în meciul cu România din play off-ul Grupei 1 Mondiale a Cupei Davis, după ce Nicholas David Ionel a fost învins de Yuttana Charoenphon, locul 976 ATP.

Nicholas Ionel, liderul României sufocat de căldură la 35 de grade Celsius

Dar, echipa noastră și-a revenit și Filip Jianu a adus egalarea.

Meciurile continuă sâmbătă, de la ora 06:00 (ora României): Pruchya Isaro / Thantub Suksumrarn contra cuplului Marius Copil / Victor Vlad Cornea.

  • ProSport a trimis special un reporter în Bangkok pentru a vă aduce toate noutățile de la duelul din Cupa Davis dintre Thailanda și România.

Explicațiile lui Nicholas David Ionel: „Nu puteam duce mult!”

ProSport: Nicholas o partidă pierdută de tine, nu câștigată de numărul 3 thailandez?

Nicholas David Ionel: Am avut break în față, am întros setul prim pe finalul lui, plus 40-15. Eram sufocat de căldură, nu numai că nu puteam să alerg dar nici să respir nu o făceam normal.

Ai avut probleme cu mușchii abdominali?

Nu mai puteam să respir și mă dures burta. Din cauza respirașiei deficitare, nu abdomenul era cauza sau musculatura acestuia.

În decisiv ai decis să modifici strategia tactică?

Nu am schimbat ceva esențial în condițiile în care nu mai aveam atât de multe opțiuni. Nu mai aveam energie iar adversarul a început să lovească mai tare, nu mai avea nimic de pierdut. A riscat, i-au și intrat ceva lovituri la limita out-ului.

„Este uluitor că Filip a izbutit să egaleze”

Ți-a fost dificil să impui un stil de joc?

Nu atât modul de abordare cât fizic nu puteam să duc atât de mult într-un joc pe contre. Oboseam mult prea repede într-un raliu cât de cât lung, solicitant cu schimbări de direcție și deplasare pe contre-pied.

În setul doi ca să întorci meciul au fost ajustări care au forțat greșeli frecvente ale adversarului pe mingi nu neapărat agresive cât bine plasate?

Adversarul a înmulțit erorile neprovocate la un moment dat, am preluat conducerea și asta un pic m-a relaxat. Numai că thailandezul a deschis bine setul trei.

Cum anticipezi derularea partidei cu Thailanda odată ce România a egalat cu victoria lui Filip Jianu?

Este uluitor că Filip a izbutit să egaleze. Mult mai bine decât să fie 2-0 pentru Thailanda! Avem și dublu, se poate orice dar câștigăm!

L-ai văzut pe numărul 1 al Thailandei contra lui Jianu, cum cuantifici duelul cu Samrej?

Este foarte agresiv, este un jucător bun, nu neapărat incomod. Dacă Filip l-a bătut în trei seturi vedem cât de fresh mai poate fi.

Publicat: 03 02. 2023, 20:26
Actualizat: 03 02. 2023, 20:27