Copil pierde în optimi la Dubai, dar atinge cel mai bun loc al carierei! Marius, învins de jucătorul manageriat de Ion Țiriac

  • Marius Copil (124 ATP) s-a oprit în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Dubai, după ce a fost învins în minimum de seturi de francezul Lucas Pouille (15 ATP), scor 6-1, 6-4.

Copil, jucător venit din calificări, și-a încheiat miercuri frumoasa aventură de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), fiind dominat clar de Pouille, o tânără speranță luată sub „aripă” de Ion Țiriac. Diferența de 109 locuri dintre cei doi jucători nu a putut fi anulată de Marius, nici fizic, dar nici mental, iar românul a cedat după o oră de joc.

Un singur tenismen a fost pe teren în primul set, iar serviciul lui Copil nu a avut efectul scontat! Pouille a returnat solid și a făcut două break-uri într-o manșă inaugurală fără istoric. Agonia lui Marius a continuat în actul al doilea, iar momentul decisiv, în care francezul i-a luat din nou serviciul arădeanului, s-a produs la 2-2. Jucătorul nostru a suferit la capitolul „încredere”, iar Lucas a gestionat bine finalul partidei încheiate cu scorul de 6-1, 6-4.

În ciuda înfrângerii, Marius rămâne cu un plus după victoriile reușite la Dubai, două în calificări și una pe tabloul principal, care i-au adus o urcare importantă în ierarhia mondială! Sportivul în vârstă de 26 de ani va bate săptămâna viitoare la porțile Top 100, reușind un salt de 14 poziții în clasamentul live, până pe 110 ATP. Va fi cea mai bună clasare a lui Copil în circuitul ATP, românul mai primind și un cec de 34.100 de dolari pentru performanța din Dubai.

Publicat: 01 03. 2017, 14:57
Actualizat: 01 03. 2017, 14:58