Controverse înainte de Australian Open! Simona Halep și alte 5 vedete, criticate pentru tratament preferențial: „E foarte ciudat”

Organizatorii de la Australian Open au decis ca jucătorii și jucătoarele de pe primele trei locuri ale clasamentului mondial, între care și Simona Halep, să efectueze cele două săptămâni de carantină obligatorie la Adelaide, în loc de Melbourne! Decizia stârnește controverse aprinse în rândul participanților de la primul Grand Slam al anului. 

Primii trei jucători din ATP și primele trei jucătoare din WTA vor fi direcționați către Adelaide, întrucât Melbourne ar fi atins numărul maxim de persoane ce pot fi plasate în carantină conform regulilor stabilite de autoritatea pentru sănătate publică.

Apoi, o altă decizie ciudată a fost înlocuirea lui Ashleigh Barty, liderul mondial din WTA, pe locurile de carantinare din Adelaide de Serena Williams, ocupantă a locului 11 WTA în prezent.

Critici pentru Simona Halep și ceilalți jucători importanți care vor fi carantinați la Adelaide, în loc de Melbourne

Australienii au fost taxați pentru decizia de a le oferi tratament diferențiat anumitor jucători din elita tenisului mondial, scrie Eurosport. Cea mai puternică voce este a francezului Jeremy Chardy, care și-a declarat nemulțumirea față de hotărârea australienilor: Acest anunț a venit parcă de nicăieri, toți am fost surprinși când am auzit de asta. Este foarte ciudat, ca să mă exprim elegant. Vor avea chiar posibilitatea să meargă la sala de forță și să se antreneze acolo, la hotel, să-și facă exercițiile în mod normal.

Toți vor putea ieși, se vor putea recrea, vor putea chiar să trăiască normal. Ei au oricum o grămadă de privilegii. Dacă vor putea face mai mult decât noi, cei carantinați la Melbourne, deja nu mai e vorba despre aceeași pregătire. E ciudat pentru un sport în care se presupune că toți plecăm din același loc. Dacă aș fi pe locul 4 ATP, aș fi clar foarte deranjat, aș fi învins din start. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Roger Federer ar fi acceptat să vină”, a spus Chardy pentru L’Equipe.

Jucătorii care vor fi cazați împreună cu Simona în hotelul din Adelaide sunt: liderul ATP Novak Djokovic, spaniolul Rafael Nadal, Dominic Thiem (Austria), Naomi Osaka (Japonia) și Serena Williams (SUA).

Publicat: 09 01. 2021, 09:08
Actualizat: 09 01. 2021, 12:09