Comentariu CTP:** Rafa și Roger – dincolo și dincoace de tenis

Nadal are 2-1 la seturi, 5-4 și servește pentru meci și încă o finală la Melbourne. Deși s-au scurs aproape patru ore de joc crâncen, Federer nu pare a fi epuizat fizic. Returnează excepțional, la risc, atacă, face și o lovitură magică și ajunge să aibă minge de break.

Câștigarea acestui punct e crucială pentru Federer, la 5-5 setul (și meciul) e relansat. Pentru Nadal punctul înseamnă mult, dar nu atât de mult ca pentru Federer. Și dacă pierdea setul patru, avea prima șansă într-un set cinci în care era de așteptat ca Federer să scadă fizic.

Din nou, Roger ia inițiativa, îl scoate mult în dreapta pe Rafa cu o dreaptă cros ascuțită, spaniolul nu poate trimite decât un rever moale și nu prea lung în contracros, Roger face hotărât pasul în față și lovește imparabil în lungul liniei. Imparabil pentru toți jucătorii de când s-a inventat tenisul, în afară de Rafael Nadal, care țâșnește spre stânga cu demențialul său sprint desperado. Agață mingea în ultima frântură de secundă și înalță din încheietură un lob imens, de aproape 10 metri. Obiectul galben plutește mult, cu boltă, parcă peste toată Australia. În loc să sprinteze spre fundul terenului, Federer îl urmărește într-o doară, cu pași relaxați, cu racheta scoasă din gardă, ca și cum ar însoți un condamnat pe ultimul drum. Parcă așteaptă ca arbitrul să strige out! când mingea se află încă în aer.

Pentru regele Roiger, tenisul s-a încheiat odată cu forehandul torpilă trimis de el în partea de teren liberă. Faptul că de dincolo de plasă a mai venit o minge i se pare de-a dreptul o insultă pentru acest sport.

Și mingea cade prinzând linia de fund. Petecul de vopsea albă călcat de rotocolul galben își avea originea într-o ultimă „aducere” din încheietura de cauciuc armat a pumnului lui Nadal. Federer se adună târziu, parcă în silă, nu are poziție de smeci, săritura mingii nu e suficient de înaltă. Și totuși, în loc să trimită o dreaptă lungă și sigură, ca să poată lua de la capăt munca pentru punct, Swissair execută un smeci cocoșat, tăiat, expediind mingea un metru în afară. Am trăit senzația acută că Federer consideră sub demnitatea lui să retrimită în teren acea minge venită de dincolo de tenis.

Aceasta a fost pentru mine istoria confruntării a 27-a dintre Roger și Rafa. Și, poate, a tuturor celorlalte.

A 27-A POVESTE A RIVALITĂ‚ȚII NADAL – FEDERER ÎN SEMIFINALELE AUSTRALIAN OPEN: 6-7, 6-2, 7-6, 6-4

18-9 este acum scorul întâlnirilor directe dintre Rafael Nadal și Roger Federer. În Grand Slam-uri, spaniolul conduce cu 8-2, ultima victorie a elvețianului datând din 2007, în finala de la Wimbledon

15 finale de Grand Slam adună Nadal cu aceasta, de la Australian Open (10 câștigate). Spaniolul i-a egalat pe Agassi, Connors și Emerson. Recordman este Federer, cu 23 de finale (16 câștigate)

Publicat: 27 01. 2012, 08:30
Actualizat: 27 01. 2012, 10:44