Cine sunt cele trei tinere românce care seamănă izbitor cu vedete ale tenisului mondial | GALERIE FOTO

Tenisul feminin românesc nu duce lipsă de talente, iar tinerele noastre jucătoare promit să calce pe urmele unor staruri din WTA atât din punct de vedere profesional, cât și al imaginii. ProSport vă invită să cunoașteți trei tenismene românce, aflate la început de drum, care impresionează ca joc, dar și prin carismă.

Raluca Șerban – Maria Șarapova de România

Raluca are 20 de ani și ocupă locul 363 în acest moment. Cu siguranță s-ar fi aflat mai sus în ierarhia WTA dacă ar fi avut posibilitățile financiare ale mult mai cunoscutei rusoaice cu care este comparată! Susținută doar de părinți, Șerban s-a stabilit în Cipru pentru a-și putea continua visul în sportul alb, dar tot nu reușește să participe la câte turnee și-ar dori.


Pe lângă asemănarea fizică, Raluca Șerban (stânga) are și un limbaj al corpului similar cu cel al Mariei Șarapova (dreapta).

Raluca Șerban a câștigat 13 titluri în circuitul ITF, între care 7 la simplu și 6 la dublu! În sezonul 2017, Raluca și-a adjudecat două trofee la simplu, ambele la Antalya. Într-un interviu pentru ProSport, ea declară că o are ca jucătoare preferată chiar pe Șarapova: „O iubesc pe Maria! Este idolul meu încă de când eram micuță. Ca lovitură, îmi place foarte mult reverul ei”.

Miriam Bulgaru – Ana Ivanovic de România

Miriam nu se aseamănă cu frumoasa sârboaică doar în ceea ce privește echipamentul de joc Adidas, ci și la fizic! Sportiva din Alba Iulia, clasată pe locul 695 WTA, are doar 18 ani și tot timpul din lume să ajungă pe culmile succesului în tenis. Trist e că, la fel ca și în cazul Ralucăi, Miriam nu se bucură de condițiile jucătoarelor din Vest.


Miriam Bulgaru (stânga) și Ana Ivanovic (dreapta) mai au ceva în comun: prietenia cu Sorana Cîrstea.

Conform bloggerului Andrei Manțog, bugetul nu i-a permis lui Bulgaru să meargă la Wimbledon în 2017. Miriam deține un trofeu în palmares, cucerit la turneul ITF de la Galați 2016, iar în acest an a confirmat printr-o finală disputată la Târgu Jiu. „Oportunitate de a învăța. Sunt bucuroasă pentru că am jucat finala”, a spus sportiva după performanța reușită săptămâna trecută în Oltenia.

Cristina Ene – Garbine Muguruza de România

În afară de Muguruza, în tenisul profesionist mai are trăsături venezuelene și românca Ene! Jucătoarea de 21 de ani s-a născut la București, poziționându-se pe locul 481 în ierarhia mondială. Cristina a fost o junioară de excepție, câștigând Mastersul European U16 la vârsta de doar 14 ani. La turneul respectiv au participat cele mai bune opt tinere jucătoare din Europa.


Cristina Ene (stânga) este varianta românească a Garbinei Muguruza (dreapta), proaspăta campioană de la Wimbledon.

Ene a triumfat în patru competiții ITF în carieră, de două ori la simplu și în două rânduri la dublu. La fel ca Muguruza, românca este foarte ordonată pe teren, dar și în afara lui: „Pot spune că tenisul m-a ajutat să evoluez din toate punctele de vedere! Datorită practicării acestui sport, pot afirma că sunt o fire disciplinată și foarte organizată”, a declarat Cristina pentru www.presscafe.ro.

Publicat: 27 07. 2017, 14:12
Actualizat: 27 07. 2017, 14:13