Cine îl mai oprește pe Djokominator? Sârbul a câștigat unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, și-a trecut în cont a 22-a victorie consecutivă, iar acum Djokovic pare a avea de îndeplinit o formalitate pentru a atinge un nou record

Novak Djokovic și-a pus din nou mantaua de Djokominator pe umeri și pare de neoprit în circuitul masculin. Într-o săptămână care îl va readuce, de luni, pe prima poziție ATP, sârbul campion la Wimbledon și US Open mărșăluiește apăsat spre un al 33-lea titlu Masters 1000 al carierei, cu care l-ar egala pe Rafael Nadal în topul celor mai multe victorii în al doilea eșalon valoric de turnee din tenisul masculin, după cele patru Grand Slam-uri.

După un start de an dezastruos pentru standardul unui sportiv cu palmaresul său, cu șase înfrângeri în nouă partide de la finalul lunii ianuarie până la jumătatea lunii mai (Australian Open – Masters-ul de la Madrid), care l-au coborât pe poziția 22 ATP, Djokovic a reușit să readucă ordinea în jocul său în momentul în care circuitul a ajuns într-unul dintre templele jocului pe zgură, la Roma. În Cetatea Eternă, Djokovic l-a ținut în șah pe Regele Zgurii într-un prim set de 73 de minute, anunțându-și revenirea, chiar dacă Nadal s-a impus până la urmă, cu 2-0. Cu un rateu la Roland Garros, unde italianul Cecchinato i-a produs una dintre marile dezamăgiri ale carierei, pe Lenglen, Djokovic amenința, la nervi, că ar putea lua o pauză pe perioadă nedeterminată din tenis.

Extrovertitul și mereu disponibilul pentru presă Djokovic s-a închis cu gândurile sale, a cântărit, a căutat resurse și răspusuri pe munte și a revenit cu un „bang!” memorabil. A câștigat o primă bătălie-reper a anului, în semifinala de la Wimbleldon lăsată de organizatori la mila coloșilor Isner și Anderson, care au jucat 50 de game-uri în decisiv și peste șase ore și jumătate, schimbând decisiv condițiile de disputare ale duelului dintre spaniol și sârb. Favorizat de închiderea acoperișului, apoi de o decizie controversată de a menține acoperișul tras și a doua zi, la reluarea partidei în condiții de outdoor perfect, Djokovic a tranșat cu 10-8 decisivul cu Nadal, dovedind o forță mentală excepțională. Încununat campion în fața unui Anderson epuizat de thrillerele din sferturi și semifinale, Djokovic a mai pierdut un singur meci în circuit, la Toronto, în fața tânărului Tsitsipas.

America l-a lansat pe Djokovic pe orbita spre terminarea anului din postura de lider, cu victorii la Cincinnati și US Open. În timp ce Nadal era lovit din nou de accidentare, la genunchi, ceea ce l-a determinat pe spaniol să declare, în această ultimă săptămână pe care o va petrece în mandat în fotoliul de lider mondial, că a reușit „un adevărat miracol, să fie primul în clasament cu doar  nouă turnee disputate în sezon„, iar Del Potro, abia revenit în prim-planul tenisului, se lovea și el de o accidentare, la genunchi care i-a pus punct oficial sezonului după un abandon la Mastersul de la Shanghai, elevul lui Marian Vajda bifa o nouă victorie la nivel Masters 1000, în China.

Sâmbătă seară, la Paris, în sală, Novak Djokovic a fost protagonistul unui nou meci epic, candidat la titlul de partida anului, împotriva lui Roger Federer. Chiar dacă de-a lungul celor trei ore de joc a avut multe momente de frustrare, campionul elvețian reușind să apere toate cele 12 mingi de break avute de sârb, Djokovic a reușit să se impună, profitând de cele 52 de greșeli neforțate ale lui Federer, multe dintre ele venite în momente importante, de la smash-uri ratate din poziții extrem de favorabile, până la dubla greșeală care l-a pus pe șinele victoriei pe Nole în tiebreak-ul setului decisiv. Cele 31 de lovituri câștigătoare ale lui Djokovic, cu 23 mai puține decât ale lui Federer, au fost însă sclipitoare, în multe instanțe și au înclinat balanța în favoarea jucătorului momentului în tenisul masculin, scor 7-6(6), 5-7, 7-6(3), în cea mai stufoasă rivalitate a tenisului masculin, ajunsă acum la episodul 47 (25-22 bilanțul direct, în favoarea lui Djokovic).

„Novak este pe val. Se simte. Evident, am anumite regrete. Nu aș fi vrut să închei astfel meciul. Își apără serviciul foarte bine„, a declarat la finalul meciului Roger Federer, potrivit site-ului ATP.

Duminică, de la ora României 16:00, rusul de 22 de ani, Karen Khachanov, va încerca să reziste în fața Djokominatorului, căruia nu i-a smuls decât opt game-uri în trei seturi, în luna iulie, la Wimbledon. Al 18-lea jucător al lumii va juca prima sa finală ATP Masters 1000, după ce l-a învins cu 6-4, 6-1 pe austriacul Dominic Thiem.

 

Publicat: 04 11. 2018, 13:07
Actualizat: 04 11. 2018, 16:57