Cine este Jessica Pegula, adversara Simonei Halep din turul 2 la Cincinnati. Tatăl ei are o avere de 5 miliarde de dolari

August 17, 2021, CINCINNATI, UNITED STATES: Jessica Pegula of the United States in action during the first round of the 2021 Western & Southern Open WTA 1000 tennis tournament against Camila Giorgi of Italy,Image: 627573431, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Jessica Pegula (SUA, 30 WTA), adversara Simonei Halep din turul 2 al turneului WTA 1.000 de la Cincinnati, traversează cea mai bună formă a carierei.

Jessica Pegula a atins un maxim al carierei în sezonul 2021, luna iunie, când a urcat pe poziția 25 WTA! Americanca se află pe locul 30 WTA în acest moment, iar Simona Halep, care a coborât pe 13 WTA, nu va avea un meci facil.

Simona Halep se duelează cu Jessica Pegula în noaptea de miercuri spre joi, după ora 01:30, iar meciul poate fi urmărit în timp real pe www.prosport.ro și la TV pe Digisport 2. Dacă trece de Pegula, românca va da în optimi peste câștigătoarea partidei Karolina Pliskova (Cehia, 6 WTA) – Yulia Putintseva (Kazahstan, 36 WTA).

Cine este Jessica Pegula, adversara Simonei Halep din turul 2 la Cincinnati. Tatăl ei are o avere impresionantă

Jessica Pegula, adversara Simonei Halep din turul 2 la Cincinnati, este o jucătoare foarte interesantă! Americanca are moralul ridicat după ce a disputat o semifinală săptămâna trecută, la Montreal (3-6, 6-3, 1-6 cu Camila Giorgi)! În primul tur de la Cincinnati, Pegula și-a luat revanșa în fața italiencei Giorgi (71 WTA), învingând-o fără drept de apel, scor 6-2, 6-2. Iar Jessica a obținut mai multe rezultate notabile în acest an: sfert de finală la Australian Open, semifinală la Doha sau sfert de finală la Roma. De partea cealaltă, Simona Halep a dispus de Magda Linette (Polonia, 44 WTA) în manșa inaugurală de la Cincinnati.

Jessica Pegula are origini asiatice, mama ei, Kim, fiind din Coreea de Sud! Tatăl sportivei este un celebru afacerist american, Terry Pegula, patronul echipelor Buffalo Sabres (NHL) și Buffalo Bills (NFL)! Acesta are o avere estimată la 5,4 miliarde de dolari. Jessica, antrenată de David Witt – fostul mentor al lui Venus Williams, a strâns 2,27 milioane de dolari din premii în întreaga carieră. Dacă tot suntem la capitolul financiar, meciul dintre Simona Halep și Jessica Pegula are o miză importantă: jucătoare care se califică în optimi își va asigura un cec în valoare de 24.200 de dolari.

Publicat: 18 08. 2021, 22:01
Actualizat: 18 08. 2021, 22:12