Cel mai mare impediment în procesul Simonei Halep de la TAS, dezvăluit de Ben Rothenberg: „Nu știu cum va reuși asta!” Există însă și o veste bună pentru româncă

Ben Rothenberg, cunoscutul jurnalist de investigații din SUA, a analizat situația Simonei Halep după ce românca a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), împotriva suspendării de patru ani.

Ben Rothenberg are o veste proastă și una bună pentru Simona Halep, care speră în continuare să își demonstreze nevinovăția în procesul pentru dopaj.

Cel mai mare impediment în procesul Simonei Halep de la TAS, dezvăluit de Ben Rothenberg: „Nu știu cum va reuși asta!” Există însă și o veste bună pentru româncă

Marele impediment pentru Simona Halep este acela că românca a fost găsită vinovată nu de una, ci de două încălcări ale regulamentului anti-doping. Din acest motiv, jurnalistul american crede că Simonei îi va fi extrem de greu să câștige apelul la TAS:

Halep are de dat o bătălie extrem de dificilă în apelul său, deoarece trebuie să anuleze două condamnări, nu doar una. Și, din înțelegerea mea, nu la nivelul experților, a condamnării pentru pașaport biologic, nu știu cum va reuși să obțină schimbarea, în favoarea ei, a acestei pedepse”, a spus Ben Rothenberg, potrivit iamsport.ro.

Vestea bună oferită de Ben este că TAS îi tratează cu indulgență pe jucătorii de tenis, spre deosebire de Sport Resolutions, tribunalul care a dictat o suspendare de patru ani pentru Halep: „Cu siguranță mulți dintre cei care au fost acuzați, și au ajuns acolo (n.r. – la Sport Resolutions), spun asta, dar e dificil de știut cu adevărat. Dar, pe de altă parte, la fel spun alții despre TAS. Că este excesiv de favorabil sportivilor care fac apel acolo, deoarece, astfel, încurajează mai multe astfel de acțiuni care îl mențin în activitate”, a adăugat Ben Rothenberg.

Simona Halep, dezamăgită de Patrick Mouratoglou

Ben Rothenberg mai crede că Simona Halep se simte dezamăgită de Patrick Mouratoglou, antrenorul recunoscându-și public vina pentru că românca a fost prinsă dopată: Îmi imaginez că se simte cel puțin dezamăgită de cum au decurs lucrurile. A învestit încredere uriașă în el, totală, până acolo unde a renunțat la autonomia ei, și iată unde a ajuns. Cred că este foarte greu de acceptat”, a mai declarat americanul pentru sursa citată.

Recent, Patrick Mouratoglou și-a făcut autodenunțul într-un video postat pe Instagram: Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colegenul și l-am cumărat de la o companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.

Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că tribunalul independent va constata că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă și trebuie să revină pe teren și să joace cât de repede posibil”, a afirmat Mouratoglou.

Publicat: 17 11. 2023, 12:25
Actualizat: 17 11. 2023, 12:28