Ce se întâmplă cu wild cardurile la turneul de la Stuttgart, după ce Simona Halep a fost atacată de Caroline Wozniacki! Decizia organizatorilor competiției la care românca era abonată înainte de suspendare

Organizatorii turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), denumit oficial Porsche Tennis Grand Prix”, au anunțat lista participantelor, dar și primele wild carduri pentru ediția din 2024.

Simona Halep, sportivă despre care Caroline Wozniacki a spus că nu este îndreptățită să primească invitații la competițiile oficiale, nu a primit încă wild card la unul dintre turneele sale preferate.

La WTA 500 Stuttgart, cea mai importantă competiție care deschide sezonul de zgură, în perioada 15-21 aprilie, e bătaie mare pe wild carduri! Halep speră să fie invitată de germani, ținând cont că a avut o relație specială cu aceștia înaintea suspendării.

Ce se întâmplă cu wild cardurile la turneul de la Stuttgart, după ce Simona Halep a fost atacată de Caroline Wozniacki: două au fost deja acordate, iar românca și daneza se bat pentru celelalte

Organizatorii Porsche Tennis Grand Prix” au acordat deja două wild carduri, unor jucătoare cunoscute din circuit, Emma Răducanu (Marea Britanie) și Angelique Kerber (Germania), astfel că au mai rămas două invitații disponibile. Turneul de la Stuttgart este dotat cu premii în valoare totală de 922.573 de dolari.

Un aspect interesant este faptul că Simona Halep se bate cu Caroline Wozniacki pentru un wild card la Stuttgart și rămâne de văzut dacă vreuna dintre ele va fi primită pe tabloul principal. Daneza a beneficiat de numeroase wild carduri după ce a revenit în circuit din postura de mamă a doi copii și este de așteptat ca organizatorii de la Stuttgart să nu o refuze, dacă va dori să joace aici.

Nici Wozniacki, aflată pe locul 129, și nici Simona Halep (1.140 WTA în clasamentul live) nu se pot înscrie la turneele importante în baza locurilor din clasament. Un semn de întrebare planează asupra participării Simonei la Stuttgart, după ce românca a fost criticată de rivala din Damemarca. La competiția din Germania va fi prezentă toată crema tenisului: Iga Swiatek (Polonia), Aryna Sabalenka (Belarus), Coco Gauff (SUA), Elena Rybakina (Kazahstan), Jessica Pegula (SUA), Ons Jabeur (Tunisia) și Qinwen Zheng (China) se află pe lista participantelor.

Caroline Wozniacki a contestat prezența Simonei Halep la turnee în baza wild cardurlor

Marți, în ziua în care Simona Halep a fost învinsă de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3 în primul tur la Miami, Caroline Wozniacki a contestat prezența româncei la turnee grație wild cardurilor: „În primul rând, întotdeauna mi-a plăcut Simona. Întotdeauna am avut o relație bună. Am vorbit foarte deschis în trecut despre dopaj, iar părerea mea este aceeași. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toată lumea. Nu mă refer la Simona, dar dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost testat pozitiv pentru dopaj… Înțeleg de ce un turneu vrea să aibă o stea, dar opinia mea personală este că nu ar trebui să primești wild carduri după aceea. Dacă vrei să te întorci și a fost o greșeală, am înțeles, ar trebui să o iei de jos.

Simona nu a fost exonerată, a fost o pedeapsă redusă. Nu a mai jucat de ceva vreme, iar acum se întoarce. Din nou, sper să avem un sport curat. Asta e tot ce vreau. Vreau să avem modele bune pentru tânăra generație. Este un sport în care se învârt mulți bani, multă competitivitate, mulți concurenți. Vreau o luptă corectă. Întotdeauna am fost o sportivă foarte sinceră și m-am uitat mereu la tot ce am luat. Chiar și când iau Tylenol (n.r. – un medicament folosit în Statele Unite, care conține o doză mare de paracetamol) verific de trei ori.

Copiii mei vreau să privească în sus și să spună: ‘Știi ce, vreau să joc tenis și vreau să joc corect. Mai am o șansă. Vreau să fiu acolo să concurez corect cu toți ceilalți’. Aceasta este punctul meu de vedere asupra lucrurilor, așa îmi cresc și copiii. Luptă corect! Indiferent unde ai de gând să fii, ce vrei să faci, doar fă-o cu mentalitatea potrivită, da. Așa sunt eu”, a fost declarația dură făcută de Caroline Wozniacki

Publicat: 20 03. 2024, 16:35
Actualizat: 20 03. 2024, 16:40