Ce scuză incredibilă a găsit Iga Swiatek după înfrângerea de la Wimbledon: „Am fost confuză!” Antrenorul liderului WTA, scos vinovat!?

Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) a oferit explicații după înfrângerea neașteptată suferită în turul trei la Wimbledon, 4-6, 2-6 cu Alize Cornet (Franța, 37 WTA).

Iga Swiatek, jucătoarea care părea invincibilă în condițiile în care nu mai pierduse de patru luni în circuitul WTA, a avut o reacție incredibilă după ce a părăsit prematur turneul de la Wimbledon!

Swiatek a lăsat să se înțeleagă că antrenorul ei este de vină pentru înfrângerea cu Cornet, deoarece nu a avut o tactică în meciul care a durat o oră și 34 de minute.

Ce scuză incredibilă a găsit Iga Swiatek după înfrângerea de la Wimbledon: „Am fost confuză!” Antrenorul liderului WTA, scos vinovat!?

Iga Swiatek, sportivă antrenată de Tomasz Wiktorowski, și-a încheiat sâmbătă seria de 37 de victorii consecutive: „Am fost confuză în ce privește tactica mea! Nu am lovit mingea cum trebuie, mai mult am împins-o în primul set. Am încercat să accelerez în setul al doilea, dar nu a mers nici așa. N-am prea avut o idee despre ce să fac! Eram oarecum conștientă că voi pierde, pentru că e logic, dacă nu mi-am găsit ritmul pe iarbă la antrenamente, n-o să-l găsesc în timpul meciurilor”, a declarat Iga Swiatek la conferința de presă.

Swiatek a fost eliminată în turul al treilea de Alize Cornet, aceeași sportivă care învins-o pe Simona Halep în optimi la Australian Open. Iga a fost destabilizată de Alize încă din primele game-uri, printr-un joc variat, franțuzoaica impunându-se cu 6-4, 6-2, după o oră și 34 de minute de joc. Astfel, traseul Simonei Halep la Wimbledon a devenit mult mai lejer! Următoarea adversară a româncei va fi Paula Badosa, iar „Simo” s-ar putea întâlni în sferturi cu Amanda Anisimova (SUA, favorită 20) sau Harmony Tan (Franța, 115 WTA). Paradoxal, dversara lui Halep din semifinale ar fi mai accesibilă decât oponentele din optimi și sferturi: Alize Cornet, Ajla Tomljanovic (Australia, 44 WTA), Elena Rybakina (Kazahstan, 23 WTA) sau Petra Martic (Croația, 80 WTA).

Publicat: 03 07. 2022, 15:20