Ce schimbare! Caroline Wozniacki ar urma să concureze sub un nou nume în tenis

Caroline Wozniacki, 28 de ani, s-a căsătorit recent cu fostul baschetbalist David Lee, 36 de ani, iar presa din Danemarca susține că jucătoarea se va prezenta sub un nou nume în circuitul WTA.

„Caroline Wozniacki Lee” ar urma să stea în dreptul numelui danezei, conform www.bt.dk, după ce s-a căsătorit sâmbătă în Italia, eveniment la care au mai luat parte baschetbaliștii Pau Gasol și Harrison Barnes, dar și starul NFL Jesse Palmer.

Cei doi proaspăt căsătoriți s-au cunoscut în noiembrie 2015, iar patru ani mai târziu și-au unit destinele.

Caroline Wozniacki, diagnosticată cu artrită reumatoidă în 2018. Cariera ei e în pericol

La finalul lui 2018, Wozniacki a făcut un anunț teribil. A fost diagnosticată cu artrită reumatoidă, o boală autoimună care-i periclitează cariera. „A fost șocant, normal. Sunt fericită pentru cât de optimistă am rămas în ultima perioadă. M-am trezit într-o zi și nu puteam ridica mâinile deasupra capului. M-am speriat rău. Simțeam durere în mâini, picioare și genunchi. Umerii și coatele erau și mai rau, nici nu puteam să mă spăl pe dinți, să-mi spăl părul, atât de rău îmi era.

Simptomele erau din ce în ce mai rău, știam că e ceva greșit și am hotărât să merg la doctor. Nu eram prea speriată pentru că știam ce ar putea fi. Dar diagnosticul m-a trezit, iar tenisul nu mai e prioritatea mea numărul 1 „, a spus Wozniacki, la finalul lui 2018.

Tatăl lui Caroline, Piotr Wozniacki, a plusat recent și a spus: „Pentru moment, suntem bucuroși când se trezește și se poate antrena”.

Halep, încasări mai mici decât Wozniacki

Top 10 al celor mai bogate din circuitul WTA:

  • 1. Serena Williams (USA) 88.856.834 dolari
  • 2. Venus Williams (USA) 41.415.498
  • 3. Maria Sharapova (Rusia) 38.560.323
  • 4. Caroline Wozniacki (Danemarca) 33.896.584
  • 5. SIMONA HALEP (ROMÂNIA) 30.155.925
  • 6. Petra Kvitova (Cehia) 29.909.556
  • 7. Victoria Azarenka (Belarus) 29.884.861
  • 8. Angelique Kerber (Germania) 28,316,827
  • 9. Agnieska Radwanska (Polonia) 27.683.807
  • 10. Martina Hingis (Elveția) 24.749.074

 

Publicat: 21 06. 2019, 10:41
Actualizat: 21 06. 2019, 14:15