Ce mai face fosta soție a lui Ion Ion Țiriac. Ileana Lazariuc a plecat definitiv din România și s-a mutat în orașul unde visează și Simona Halep să se stabilească

Ileana Lazariuc, fosta soție a lui Ion Țiriac Jr., nu mai locuiește în România. O prietenă a dezvăluit că aceasta a început o nouă viață în străinătate.

Ion Ion Țiriac și Ileana Lazariuc s-au căsătorit pe 22 aprilie 2009 și au făcut doi copii împreună. Fiul fostului tenismen și fata artistei Anastasia Lazariuc au decis să divorțeze după 17 ani de relație.

Alexandru, fiul cel mare, s-a născut la Paris pe 7 martie 2008, iar mezinul, Nicolas Noah, a venit pe lume pe 19 iunie 2009, aceștia rămânând alături de mama lor după despărțire. Ileana Lazariuc a făcut parte din formația Triniti, alături de Andreea Crișan și Lili Sandu.

Ce mai face fosta soție a lui Ion Ion Țiriac. Ileana Lazariuc a plecat definitiv din România și s-a mutat la Dubai

Lili Sandu este cea care a dat-o de gol pe Anastasia Lazariuc! Prezentatoarea emisiunii Vorbește Lumea” a dezvăluit că fostele ei colege nu mai sunt în România. Dacă Andreea locuiește în San Francisco, Ileana Lazariuc se află la Dubai, împreună cu cei doi copii.

„Andreea Crișan e prin San Francisco, lucrează în Sillicon Valley. Ileana Lazariuc este în Dubai, s-a mutat acolo cu copiii”, a spus Lili Sandu, în podcastul lui Horia Brenciu.

Dubai este și orașul preferat al Simonei Halep, dubla campioană de Grand Slam antrenându-se acolo în timpul suspendării pentru dopaj. Ba chiar s-a zvonit că Halep și-a cumpărat o casă în cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite.

Țiriac Jr. și Ileana Lazariuc au divorțat în mare secret

Ion Țiriac Jr. și Ileana Lazariuc au divorțat în mare secret, în 2017, și abia după doi ani au anunțat public că nu mai formează un cuplu. În prezent, fiul miliardarului român are o relație cu jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea.

„Ne-am văzut, ne-am întâlnit, ne-am plăcut, a fost o evoluţie firească a unui cuplu! Nu am grăbit lucrurile, ne-am îndrăgostit. Poate că este un dezavantaj pentru el faptul că lumea îl percepe altfel, din cauza numelui!

Dar el este un băiat absolut normal, fără fiţe, este un bărbat foarte iubitor şi romantic şi suntem şi cei mai buni prieteni! Vorbesc absolut orice cu el! Noi ne-am format aşa, o lume de-a noastră, cu un cerc de prieteni şi suntem noi, doar noi”, spunea Ileana Lazariuc despre Țiriac Jr.

Publicat: 18 01. 2024, 19:49
Actualizat: 18 01. 2024, 19:59