„Ai valoare, Simo!” Ce i-a putut striga un român din tribune Simonei Halep, după ce a câștigat 9 game-uri consecutive în meciul cu Jasmine Paolini de la Linz

Simona Halep (30 de ani) a fost susținută de compatrioți la meciul cu Jasmine Paolini (25 de ani), scor 4-6, 7-5, 6-0 în sferturi la Linz, iar un spectator român a fost dat pe spate de performanța sportivei noastre.

A fost show total pe finalul meciului dintre Simona Halep și Jasmine Paolini! Nu doar Simona a făcut spectacol, revenind de la 4-6, 1-3, ci și românii din tribune.

Halep a servit pentru a rămâne în meci la 4-6, 4-5, dar a avut mult sânge rece, și-a adjudecat nu mai puțin de nouă game-uri consecutive și a făcut-o KO pe Paolini.

„Ai valoare, Simo!” Ce i-a strigat un român din tribune Simonei Halep, după ce a câștigat 9 game-uri consecutive în meciul cu Jasmine Paolini de la Linz

Simona Halep a acces în semifinale la Linz, iar jucătoarea de tenis a avut parte de o galerie numeroasă în Austria! Replicile fanilor din tribune au fost savuroase! În momentul în care Simona era pe cale să câștige al nouălea game consecutiv, lucru pe care l-a și reușit, un român i-a strigat sportivei din tribune: „Ai valoare, Simo!”.

Dar Halep a fost încurajată de compatrioți pe toată durata partidei cu Paolini, adjudecată în două ore și 14 minute: „Ăsta-i jocul!”, a mai strigat un spectator în timp ce Simona o domina copios pe Jasmine.

Cum a reușit Simona Halep să întoarcă scorul partidei cu Jasmine Paolini

Simona Halep a explicat cum a reușit să o întoarcă pe Jasmine Paolini de la 4-6, 1-3 și să obțină o calificare în premieră în semifinale la Linz: „Sunt foarte ușurată că am putut câștiga acest meci, a fost foarte, foarte greu. Ea a jucat rapid, a lovit puternic, nu prea am avut timp să fac nimic în primul set.

Apoi am devenit agresivă, am dictat ritmul și am reușit să o domin! Am luptat până la sfârșit, acesta este principiul după care mă ghidez acum și mă bucur că am câștigat”, a declarat Simona Halep după calificarea în semifinale la Linz, fază în care se va duela cu câștigătoarea partidei Jaqueline Cristian (România, 100 WTA) – Veronika Kudermetova (Rusia, 32 WTA).

Publicat: 10 11. 2021, 22:19
Actualizat: 10 11. 2021, 22:21