Ce i-a spus Maria Sharapova actorului Dax Shepard! „Dacă vii la mine acasă, nici nu ți-ai da seama de asta”

Ce i-a spus Maria Sharapaova actorului Dex Shepard! „Daca vii la mine acasa, nici nu ti-ai da seama de asta”
Vezi galeria foto - 17 poze

Ce i-a spus Maria Sharapova (36 de ani) actorului Dax Shepard (48) are legătură cu finalul carierei ei de tenis și poate părea surprinzător pentru foarte multă lume.

Se pare că în momentul în care și-a agățat racheta de tenis în cui, „Masha” a decis să facă uitată cariera ei din „sportul alb”. Iar acest lucru s-a întâmplat în ianuarie 2020.

Și-a făcut uitată cariera în tenis și se concentrează pe alte activități! Ce i-a spus Maria Sharapova actorului Dax Shepard!

Maria Sharapova, una dintre figurile emblematice ale tenisului feminin, a acceptat recent invitația actorului Dax Shepard de a lua parte la podcastul intitulat Armchair Expert.

În cadrul acestui interviu, Maria Sharapova a dezvăluit cum a distrus-o Serena Williams de-a lungul carierei de tenis. Americanca a învins-o în trei finale de Grand Slam, Australian Open 2007, Roland Garros 2013 și Australian Open 2015, detaliu care se pare că a afectat-o puternic pe rusoaică:

În tenis, nu e nici măcar o medalie de argint. Pierzi sau câștigi, iar asta face totul să fie și mai rău!”, Maria Sharapova despre finalele pierdute de-a lungul carierei.

„Masha” s-a retras din „sportul alb” în ianuarie 2020, la scurt timp după ce a fost învinsă în primul tur de la Australian Open, scor 3-6, 4-6 de Donna Vekic.

Se pare că imediat după ce și-a agățat racheta de tenis în cui, Maria Sharapova a decis să facă uitat sportul care a consacrat-o și nu și-a expus niciun trofeu în casa în care locuiește.

„Dacă ai veni la mine acasă, nici nu ai ști că am jucat tenis. Este special, dar mergi mai departe foarte repede după ce termini cu tenisul”, a punctat Sharapova.

Acest lucru poate părea surprinzător, având în vedere că cei mai mulți sportivi aleg să își facă adevărate altare cu trofeele cucerite în carieră. Inclusiv Simona Halep a avut în vila din București, pe care a vândut-o recent, o cameră dedicată trofeelor câștigate din „sportul alb”.

De ce refuză Maria Sharapova să comenteze meciuri de tenis pentru posturile de televiziune

Un alt aspect care confirmă distanțarea Mariei Sharapova de tenis este reprezentat de faptul că în ultimii ani a refuzat mai multe oferte primite de la diverse posturi de televiziune pentru a comenta meciuri.

Rusoaica spune că este o persoană destul de rezervată, căreia nu îi place să apeleze la cuvinte doar pentru a umple un gol:

„Nu sunt cineva care spune multe, nu vorbesc tot timpul doar ca să vorbesc. Sunt mai mult un observator și vreau să spun ce simt. Nu cred că aș putea fi un bun comentator pentru că pur și simplu nu-mi place să umplu aerul cu cuvinte”, a completat Maria Sharapova, în podcastul actorului Dax Shepard.

În cariera de jucătoare profesionistă, Maria Sharapova a cucerit cinci titluri de Grand Slam și a pierdut alte cinci finale, dintre care trei împotriva Serenei Williams. Sharapova s-a impus la Wimbledon 2004, US Open 2006, Australian Open 2008 și Roland Garros 2012 și 2014. În finala de la Roland Garros 2014, Sharapova a învins-o pe Simona Halep.

Publicat: 17 12. 2023, 10:35