Ce a ales să facă Patrick Mouratoglou în timp ce Simona Halep așteaptă verdictul în cazul de dopaj! Pentru prima oară în 20 de ani antrenorul francez a decis să nu fie la Wimbledon. Află ultimele detalii despre atmosfera de la Tribunalul Sport Resolutions | EXCLUSIV

La Sport Resolutions, tribunalul sportiv independent londonez care se pregătește să dea verdictul în cazul de dopaj Simona Halep, este o atmosferă morbidă, ciudat de liniștită. Martor la audierile sportivei din România, de la care nu a lipsit nici fosta fizioterapeută Candice Gohier, Patrick Mouratoglou lipsește pentru prima data în ultimii 20 de ani de la Wimbledon.

Numărătoarea inversă a început în procesul de dopaj al Simonei Halep: Ce a ales să facă Patrick Mouratoglou înainte de anunțarea deciziei

Cea mai mare biserică din Londra și a doua după Catedrala din Liverpool, Saint Paul Catedral străjuiește și maschează clădirile din beton și sticlă “International Dispute Resolution Centre” (IDRC), ridicate chiar în vecinătatea ei pe locul unui fost dolmen al celților și al unui templu grecesc dedicat Dianei, zeița vânătorii.

Două recepționere răspund cu amabilitate solicitărilor celor programați la audieri și îi îndrumă pe unde și la ce sală a tribunalului Sport Resolutions trebuie să se prezinte. Cum intri în tribunal, în dreapta este un bar unde poți servi sandwichuri și diferite băuturi. În stânga, accesul este permis numai prin acționarea unei bariere automate.

Tribunalul Sport Resolutions din Londra, cel care va da decizia în cazul de dopaj al Simonei Halep. Sursă foto: ProSport

Înaintea pronunțării verdictului în cazul de dopaj al Simonei Halep, managerul româncei, Nina Wennerstrom oferă interviuri conexate la fotbal și hochei în presa suedeză iar antrenorul fostului număr 1 mondial lipsește de la Wimbledon.

„14 zile este timpul rezonabil impus panelului de trei judecători Sport Resolutions care investighează cazul Halep pentru o pronunțare a deciziei dar există posibilitatea amânării verdictului din cauza complexității, numărului mare de documente atașate celor doua dosare de dopaj atât de Agenția Mondială de Integritate a Tenisului cât și de româncă.  Impun o documentare profundă și o analiză a documentelor pe care le-au depus părțile, ITIA și Simona Halep.

Reprezentative sunt informațiile pe care le-au adus experții în calitate de martori la acest proces. Există posibilitatea extinderii acestui termen. Nu din alte motive ci doar pentru a lua o decizie corectă și motivată. Acea decizie va afecta viata unui sportiv, atât cariera sportivă cât și viața personală până la urmă pentru că sunt anumite interdicții pe care sportivul le va avea în perioada de suspendare, dacă există o perioadă de suspendare”, declara Gabriela Andreiașu, director al Agenției Naționale Anti-Doping.

  • 82 la sută dintre sportivii acuzați de dopaj, ca și Halep, și-au căutat dreptatea la Sport Resolutions, tribunal independent care a selecționat în corpul de expertiză, mediere și soluționare și doi avocați români, Dan Mihai și Paul Ciucu.
  • 1.700 de procese din 40 de sporturi au fost judecate în ultimul deceniu la acest tribunal independent recunoscut la nivel mondial.

Peste 20 de milioane de euro costuri juridice și administrative au fost economisiți în sport ca urmare a soluționarii cazurilor de arbitraj și mediere care ajung la peste 300 în decursul unui an.

290 de oameni de știință, cercetători, avocați specializați în toate domeniile care au incidență cu sportul pretind că garantează atât independența instituțională, cât și cea operațională în conformitate cu standardul internațional al Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA), agenție al cărei membru fondator a fost și Ion Țiriac în perioada când era președintele Comitetului Olimpic Român (COR la acea vreme) iar Juan Antonio Samaranch, șeful Comitetului Internațional Olimpic.

„Eu sunt unul dintre cei 5 pe care președintele Samaranch ne-a pus să formăm WADA în anii 2000” certifică Ion Țiriac implicarea în fondarea celei mai temute instituții din sportul mondial în vremea când românul cerea și a impus, în Romania, suspendarea pe viața a sportivilor prinși dopați.

„Dupa părerea mea această manipulare care se face în lumea sportului este impermisibilă. Foarte adevărat, dacă tu ești declarat pozitiv și proba A, și proba B au fost declarate pozitive, ești pozitiv.  Acum de ce ești pozitiv? Este legea pe care a făcut-o WADA, compania mondială care are sarcina de a se ocupa de aceste treburi care de fapt ține de IOC (n.r. Comitetul Olimpic Internațional)” nu ezită să afirme Țiriac că Agenția Mondială de Integritate a Tenisului, instituția care a emiscele două capete de acuzare împotriva Simonei Halep, ține de relaționarea dintre Federația Internațională de Tenis și Comitetul Olimpic Internațional. Foarte adevărat, pozitiv e pozitiv! Dacă 5 te țin cu gura deschisă și al 6-lea îți bagă ceva pe gură, ești pozitiv dar ăia sunt criminali și nu poți să fi considerat vinovat ! Așa și cu Simona Halep” – Ion Țiriac

Patrick Mouratoglou lipsește de la Wimbledon, absență unică în ultimele două decenii: e martor în procesul Simonei Halep și a plecat în China unde și-a deschis a 6-a academie de tenis, a doua din Asia

Antrenorul lui Halep care l-a consiliat pe danezul Holger Rune în ultimele 8 luni de când Simona este suspendată provizoriu din cauza acuzelor de dopaj cu Roxadustat și iregularităților din pașaportul biologic, nu este la Wimbledon.

Numărul 6 în lume, Rune este însă asistat la “Wimbledon” de britanicul Mike James, nimeni altul decât principalul colaborator al lui Mouratoglou și analistul-strateg angajat de antrenorul francez special pentru Simona în mai 2022.

Antrenorul lui Halep reia la finele acesti luni, 21-23 iulie, circuitul de tenis de nouă generație, Ultimate Tennis Showdown (UTS): Mouratoglou pune în scenă la Los Angeles un concurs la care i-a convins să participe pe Nick Kyrgios, Gael Monfils, Taylor Fritz, Ben Shelton, Diego Schwartzman, Aleksandr Bublik  și Francis Tiafoe cu reguli pe care el le consideră ca fiind singura soluție de a recalibra tenisul la pretențiile tinerilor.

Alte trei etape ale circuitului UTS sunt prevăzute de asemenea anul acesta: în Europa (15-17 septembrie), în Asia (1-3 decembrie) şi o „Mare finală” (8-10 decembrie).

Publicat: 13 07. 2023, 14:45