Ce a aflat New York Times despre relația Simona Halep – Patrick Mouratoglou, în timp ce investiga despărțirea dintre Carlos Alcaraz și antrenor: „Ea voia altceva”

New York Times, detalii despre relația Simona Halep - Patrick Mouratoglou. Sursă foto: Profimedia.
Vezi galeria foto - 4 poze

Reputata publicație americană New York Times a readus în atenția cititorilor relația dintre Simona Halep și antrenorul francez Patrick Mouratoglou, în contextul despărțirii neașteptate dintre Carlos Alcaraz și Juan Carlos Ferrero.

Jurnaliștii americani au încercat să înțeleagă cum se formează relațiile dintre jucătorii de tenis și antrenorii lor, ce îi determină să lucreze împreună și care este factorul-cheie al unei colaborări durabile.

Materialul a fost realizat după ruptura dintre Carlos Alcaraz și antrenorul său, Juan Carlos Ferrero, tehnicianul care l-a pregătit pe liderul ATP timp de șapte ani, încă din perioada în care acesta se afla la început de carieră.

New York Times, detalii despre relația dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou: „A fost un cameleon”

Astfel, jurnaliștilor de peste Ocean le-a atras atenția controversata colaborare dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou. În ciuda faptului că, în general, mulți jucători de tenis preferă să păstreze controlul deciziilor în raport cu antrenorii, în cazul româncei s-a întâmplat exact pe dos. În același timp, Patrick Mouratoglou a adoptat o abordare total diferită față de perioada în care o pregătea pe Serena Williams, schimbându-și radical rolul în relația cu eleva sa:

„Mouratoglou, care i-a antrenat pe Simona Halep și pe Holger Rune în perioada cuprinsă între colaborările sale cu Serena Williams și Naomi Osaka, a descris nevoia de a fi un «cameleon» într-un interviu pe Zoom, acordat înainte de sosirea sa la Londra pentru Ultimate Tennis Showdown, principalul său proiect în afara antrenoratului.

«Rolul meu este să înțeleg că nu pot fi același de fiecare dată», a spus el. «Serena avea nevoie să simtă că deține controlul asupra tuturor lucrurilor. Dacă nu câștigi titlul, nu înseamnă nimic. Era locul 1 sau nimic. Simona era exact opusul. Ea voia ca eu să dețin controlul asupra tuturor lucrurilor». După ce Halep a suferit un atac de panică la Roland Garros 2022, Mouratoglou și-a dat seama că trebuie să reducă intensitatea care funcționase în cazul Serenei Williams”, a notat diviza sportivă din cadrul New York Times, The Athletic.

De ce s-a schimbat Mouratoglou în relația cu Halep 

Americanii au preluat și o declarație prin care Mouratoglou își explică decizia de a-și schimba atitudinea față de Halep: „«A simțit că presiunea de a livra rezultate o afecta. Am schimbat complet modul în care interacționam cu ea», a adăugat francezul.

Ulterior, Halep a ajuns în semifinalele de la Wimbledon, înainte de a fi suspendată provizoriu în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat.

Autoritățile pentru integritatea tenisului au suspendat-o pentru patru ani în 2023, însă Curtea de Arbitraj Sportiv (TAS) a redus sancțiunea la nouă luni, în urma apelului din martie anul acesta, acceptând că testul pozitiv a fost cauzat de un supliment contaminat. Mouratoglou a declarat că s-a simțit responsabil pentru cazul Simonei Halep într-un videoclip publicat pe Instagram în 2023”, a mai scris sursa citată.

Publicat: 18 12. 2025, 13:33
Actualizat: 18 12. 2025, 14:48