Cavalerul din Dunblane! Marea Britanie a îngenuncheat la picioarele lui Andy Murray, după ce scoțianul s-a impus la Wimbledon

Prim-ministrul David Cameron și mass-media din Regat vor să-l vadă „Sir” pe Andy Murray

Marea Britanie este în extaz! Andy Murray a devenit primul britanic învingător în turneul de simplu de la Wimbledon în ultimii 77 de ani, rezultat care a declanșat o adevărată isterie în Regatul Unit. Poate doar titlul mondial la fotbal, obținut de Anglia în 1966, să fi fost mai presus și să fi produs mai multă bucurie decât performanța scoțianului în ultimii 50 de ani. În rest, rare au fost momentele în care toată mass-media din Insulă să fi deschis la unison edițiile din aceeași zi cu același personaj din lumea sportului, așa cum s-a întâmplat ieri cu Andy Murray. Fiecare ziar din Marea Britanie l-a pus pe copertă pe tenismen, purtând trofeul în brațe ca pe copil care tocmai a fost adus pe lume. Succesul lui Andy la Wimbledon a pus punct final unor așteptări ale britanicilor ce deveniseră insuportabile în ultimii ani, mai ales că alți doi eroi locali, Greg Rusedski și Tim Henman, au trecut razant pe lângă trofeu. Cât de mult înseamnă titlul lui Murray în turneul de Grand Slam? Răspunsul l-a dat ieri mass-media britancă, prin cererea care a formulat-o la unison, să i se ofere jucătorului titlul de cavaler al Regatului Unit.

Bradley Wiggins, campion olimpic și câștigător în Turul Franței în 2012, a fost printre ultimii sportivi deveniți „Sir”. Andy Murray are toate șansele să-l urmeze, având în vedere că în „acțiune” a intervenit și premierul David Cameron, care susține, la rândul lui, acest demers. „Andy Murray a realizat o performanță incredibilă, dar a fost și o zi incredibilă pentru tenisul britanic, pentru Marea Britanie. Nu a renunțat nicio clipă și a fost magnific. A fost un privilegiu să îl văd pe Andy Murray făcând istorie”, a declarat David Cameron, care l-a susținut pe scoțian din tribună.

Mâna lui Lendl l-a schimbat pe Murray
Andy Murray, născut la Dunblane (n.r. o micuță localitate scoțiană cu aproximativ 8.000 de locuitori), și-a câștigat un loc aparte în inimile britanicilor și în tenisul mondial pe fondul unei transformări radicale în ultimul an și jumătate. La sfârșitul lui 2011, scoțianul a luat probabil cea mai bună decizie a carierei: să lucreze sub comanda lui Ivan Lendl. Fostul mare jucător, cu opt titluri de Grand Slam în CV, l-a pus pe Murray pe o altă direcție, după ce a lucrat mult cu el în primul rând pe plan mental. „M-a ajutat să văd cu alți ochi lucrurile și să învăț din înfrângeri”, a spus Murray, atunci când s-a referit la colaborarea cu Ivan Lendl. Scoțianul îi este recunoscător antrenorului său, motiv pentru care Lendl a și fost primul om pe care l-a îmbrățișat după succesul de duminică seara. Cum a reacționat însă americanul-ceh după ultima minge de joc, în toată nebunia declanșată de 15.000 de britanici la All England Club? Omul care nu a câștigat niciodată Wimbledon-ul a schițat doar un zâmbet, apoi a rămas pe loc și a aplaudat politicos.

Sub zodia cifrei 7
Tot ce a „scris” Andy Murray, duminică, la Wimbledon a stat sub zodia cifrei 7. A devenit primul britanic triumfător pe iarba londoneză după 77 de ani, într-o zi de 7 a lunii iulie (n.r. a șaptea din calendar). A decis primul set al finalei (6-4) în game-ul 7, cu un break la 3-3, iar la final a câștigat în premieră titlul după a șaptea finală de Grand Slam disputată.


15 prim-miniștri și trei monarhi s-au perindat la conducerea Regatului Unit, între cele două victorii britanice de la Wimbledon, Fred Perry (1936) – Andy Murray (2013)

De când lucrează cu Ivan Lendl, Andy Murray a jucat în patru finale de Grand Slam, două fiind câștigate (US Open 2012, Wimbledon 2013). De asemenea, scoțianul a devenit și campion olimpic, tot la Wimbledon (2012)


Publicat: 09 07. 2013, 09:21
Actualizat: 09 07. 2013, 09:42