Câți bani a primit Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 3 de la US Open
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul 3 de la US Open, acolo unde va primi o avere pentru prestația bună. Sportiva a pus mâna pe un cec de 237.000 de dolari, după ce a bifat cea mai bună performanță all-time la turneul de Grand Slam de pe tărâm nord-american.
Aflată pe poziția 50 în clasamentul WTA, Jaqueline Cristian a făcut senzație împotriva australienei Maya Joint, pe care a învins-o cu scorul de 2-0, după 77 de minute. Românca va da piept cu o jucătoare mult mai bine clasată în următorul tur, Amanda Anisimova, aflată în TOP 10 WTA.
Jaqueline Cristian a primit un cec uriaș pentru calificarea în turul 3 US Open
Pe lângă cecul de 237.000 de dolari, primit pentru calificarea în turul 3 al US Open, Jaqueline Cristian a mai obținut și puncte vitale în clasament. Mai precis, românca va beneficia de 130 de puncte WTA, astfel că s-ar putea profila o creștere în TOP 50.
Totuși, meciul următor pare unul dificil, având în vedere că Amanda Anisimova a fost finalistă la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, pe care a pierdut-o absolut categoric în fața Igăi Swiatek, scor 6-0, 6-0. Pentru Jaqueline Cristian este al treilea meci împotriva unei jucătoare locale la US Open.
Celelalte două pe care „Jaq” le-a învins sunt Ashlyn Krueger și Danielle Collins. În vârstă de 27 de ani, Jaqueline Cristian a bifat o bornă importantă în cariera ei, iar dacă va trece de Amanda Anisimova, cecul uriaș se va mări considerabil.
Ce au făcut celelalte românce la US Open
Sorana Cîrstea a debutat la US Open în urmă cu cinci zile, atunci când a jucat cu Solana Sierra, jucătoare din Argentina aflată pe locul 72 în clasamentul WTA, scor 2-0 (7-5, 6-0). În turul 2, câștigătoarea de la Cleveland s-a văzut învinsă de ceha Karolina Muchova, scor 1-2 (6-7, 7-6, 4-6).
Gabriela Ruse a fost învinsă de australiana Daria Kasatkina, scor 7-5, 6-1, în prima rundă a US Open, în urmă cu 4 zile. Totuși, sportiva româncă a rămas în competiție la proba de dublu feminin, acolo unde face echipă cu ucraineana Marta Kostiuk.
Cele două est-europene se vor duela cu Jessica Bouzas Maneiro și Elisabetta Cocciaretto în prima rundă a turneului de dublu feminin. Meciul va avea loc de la ora 19:10, pe terenul 13 din complexul american. În clasamentul de dublu, Gabriela Ruse se află pe poziția 68 WTA.
Favoritele de la US Open sunt Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Coco Gauff, Elena Rybakina și Mirra Andreeva. Pe tabloul masculin, Jannik Sinner este văzut drept principalul favorit, urmat de Carlos Alcaraz, Novak Djokovic și Ben Shelton sau Alexander Zverev.