Carlos Alcaraz i-a transmis un mesaj tranșant lui Jannik Sinner după ce l-a învins și a luat 5 milioane de dolari
Carlos Alcaraz (22 de ani – 1 ATP) i-a transmis un mesaj tranșant lui Jannik Sinner (24 de ani – 2 ATP) după ce l-a învins în finala de la US Open 2025, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, și a luat un cec în valoare de 5 milioane de dolari.
Spre deosebire de finala de la Roland Garros 2025, când Alcaraz a fost nevoit să facă o remontada istorică pentru a se impune, acum meciul s-a dovedit a fi mai lejer.
Carlos Alcaraz vrea să îl țină la respect pe Jannik Sinner pentru mult timp. Declarații tari după finala US Open 2025
Carlos Alcaraz a câștigat trofeul US Open și a revenit pe locul 1 ATP, după ce duminică, 7 septembrie 2025, l-a învins în finala masculină de la Flushing Meadows pe rivalul și prietenul Jannik Sinner, reprezentant al Italiei, care începând de luni va ocupa locul secund în ierarhia mondială.
Spre deosebire de finalele de la Roland Garros și Wimbledon, 2025, Carlos Alcaraz l-a distrus pe Jannik Sinner, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, iar mulțimită acestui triumf și-a asigurat și un cec de 5 milioane de dolari.
A fost a cincea întâlnire a anului dintre cei doi, iar trei dintre ele au reprezentat finale de Grand Slam. La Paris, Alcaraz a câștigat cu 3-2 la seturi, după ce a reușit o remontada istorică. În schimb, la Wimbledon s-a impus Sinner, 3-1 la seturi. Iar în rest, cei doi s-au mai duelat în finalele de la Roma și Cincinnati. De fiecare dată, învingător a ieșit Alcaraz.
Așadar, cu doar câteva săptămâni înainte de încheierea sezonului, Carlos Alcaraz poate spune că a ieșit pe plus în fața rivalului. Și conform declarațiilor pe care ibericul le-a oferit după finala US Open 2025, Sinner ar putea fi ținut la respect pentru mult timp de acum înainte:
„Nu simt că Jannik trebuie să îmbunătățească ceva ca să mă învingă. Dar trebuie să fiu pregătit în caz că va face asta. Să mă gândesc: «Ce poate face Jannik mai bine ca să mă învingă?». Dar da, mă aștept ca o variantă diferită a lui Jannik să încerce să mă învingă și voi fi pregătit pentru orice. Simt că pot face orice pe teren, sincer, orice fel de lovituri. Sunt foarte încrezător în condiția mea fizică, am încredere că pot lovi orice minge, ceea ce îmi dă siguranța pentru a obține puncte bune și pentru a avea un joc variat. De la o vârstă foarte, foarte fragedă am avut sentimentul că pot face orice”, a declarat Carlos Alcaraz, citat de Marca.
Și-a descris jocul drept „perfect”
Pe de altă parte, Carlos Alcaraz a spus că a atins perfecțiunea odată cu US Open 2025, cel mai bun turneu al său din întreaga carieră.
„De la primele runde și până la marea finală, a fost cel mai bun turneu pe care l-am jucat vreodată. Nivelul meu, atât de constant pe tot parcursul turneului, a fost foarte, foarte ridicat. Sunt foarte mândru, pentru că e ceva la care am lucrat: să fiu cu adevărat constant. Cred că am jucat perfect. Știam că dacă vreau să câștig US Open, dacă vreau să îl înving pe Jannik, trebuie să joc perfect. Și cred că am făcut-o”, a mai declarat noul lider din ierarhia ATP.
US Open 2025 a fost al șaselea titlu de Grand Slam câștigat de Carlos Alcaraz, după US Open 2022, Wimbledon 2023/2024 și Roland Garros 2024/2025.