Carlos Alcaraz a câștigat o avere la Roland Garros, dar tot nu-i vine să creadă: „Încă nu înțeleg cum l-am învins pe Jannik Sinner”
A trecut mai bine de o săptămână de când a cucerit trofeul Roland Garros, dar lui Carlos Alacaraz tot nu-i vine să creadă. Cu atât mai mult cu cât Jannik Sinner a avut 2-0 la seturi și trei mingi de meci.
Ibericul a revenit spectaculos, când foarte puțini îi mai dădeau șanse. Cea mai lungă finală din istoria acestui turneu s-a încheiat după cinci ore și jumătate, scor 4-6, 6-7 (4), 6-4, 7-6 (3), 7-6 (2).
Chiar dacă a pierdut, italianul a rămas în fruntea ierarhiei mondiale, cu 2.000 de puncte în plus față de rivalul său. Ultima treaptă a podiumului este ocupată, conform celei mai recente actualizări, de germanul Alexander Zverev.
Carlos Alcaraz încă nu conștientizează victoria din finala Roland Garros
Chiar dacă a ajuns la Londra pentru a da startul sezonului de iarbă, Alcaraz se gândește tot la succesul de pe zgura pariziană. Acela a fost, din punctul său de vedere, cel mai bun meci al carierei.
„Încă mă uit pe telefon, în presă și la înregistrările video de la meciul împotriva lui Sinner, la cum am reușit să salvez mingile de meci împotriva lui, iar adevărul este că încă nu înțeleg cum am putut câștiga.
Încă sunt în stare de șoc când îmi dau seama ce am făcut. Nu conștientizez pe deplin că sunt campionul de la Roland Garros. Sincer, nu cred că pot ajunge la un nivel mai înalt de atât. Nivelurile au fost foarte ridicate la amândoi. Pentru mine, a fost cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată”, a declarat Carlos Alcaraz.
Rafael Nadal, despre finala Roland Garros: „Un meci pe care ni-l vom aminti cu toții pentru tot restul vieții”
Meciul în urma căruia s-a stabilit câștigătorul ediției din 2025 a celui de-al doilea Grand Slam al anului a ținut întreaga lume a tenisului cu sufletul la gură și a stârnit o sumedenie de reacții. Nici Rafael Nadal nu și-a putut ascunde admirația.
„Finala de la Roland Garros a fost palpitantă și spectaculoasă. Carlos a încheiat cu trofeul în mâini, după ce Jannik a fost la un pas de victorie. A fost un meci pe care ni-l vom aminti cu toții pentru tot restul vieții.
Îmi pare rău pentru Jannik, pentru că, în ciuda dificultăților pe care le-a avut în meci, a avut o atitudine impecabilă și a fost foarte aproape să câștige”, a spus fostul mare jucător spaniol, deținător a nu mai puțin de 22 de trofee Grand Slam.