Când ar putea primi Simona Halep verdictul în scandalul de dopaj? Anunțul lui Stere Halep: „Mergem până în pânzele albe!”

Simona Halep abia așteaptă revenirea în competițiile importante în plin scandal de dopaj, iar Stere Halep a dat asigurări că jucătoarea „este bine”. Tatăl sportivei noastre susține că un verdict s-ar putea da pe 30 aprilie.

Stere Halep, dezvăluiri despre Simona Halep: „Termenul a fost amânat pentru 30 aprilie!”

Prezent la derby-ul dintre FCSB și Farul, încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 2-1, Stere Halep a spus că un nou termen în procesul Simonei Halep a fost fixat pentru data de 30 aprilie.

În curând se vor împlini 8 luni de zile de când Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de tenis și 6 luni de zile de când fostul lider WTA s-a ales cu o suspendare provizorie, fiind acuzată în cazul de dopaj care a creat vâlvă la nivel mondial.

„E bine. Dumnezeu știe, încă nu știm nimic. Cum așteptați dumneavoastră, așa așteptăm și noi. Nu știm ce se întâmplă. Termenul a fost stabilit inițial pe 28, dar din câte am înțeles a fost amânat pentru 30. Suntem bine. Când suntem curați, mergem până-n pânzele albe”, a spus Stere Halep.

Simona Halep, în pericol să rateze Roland Garros: „Nu o vom vedea curând decât la tribunal!”

Lipsa Simonei Halep de la WTA Roma a avut deja ecou și în presa internațională, iar jurnaliștii de la Tennis Up To Date se tem că aceasta ar putea reprezenta și un indiciu cu privire la Roland Garros 2023„Pe Simona Halep nu o vom vedea curând decât la tribunal, deoarece cazul ei de dopaj rămâne nerezolvat. Românca încă așteaptă un răspuns cu privire la data la care s-ar putea întoarce în competiție. Obiectivul final al lui Halep era să fie pregătită pentru Roland Garros. Încă se poate, dar nu pare foarte probabil, deoarece cazul ei nu a fost încă rezolvat”, notează sursa citată.

„Am înțeles că au găsit sursa contaminării, nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente, dar au aflat de unde a apărut.  Am făcut o declarație despre cazul Simonei Halep și sunt dispus să mor lângă aceste cuvinte, datorită integrității sale și ADN-ului său.  Nu există nicio șansă ca ea să trișeze. E o femeie măreață și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul greșit”, spunea Darren Cahill.

Publicat: 18 04. 2023, 08:37
Actualizat: 18 04. 2023, 10:31