Buzărnescu și Begu, eliminate de două ori în două zile! Raluca Olaru este singură româncă rămasă la Moscova

 

Mihaela Buzărnescu și Irina Begu au fost eliminate de două ori în două zile la turneul „Kremlin Cup” de la Moscova. Dacă pe tabloul de simplu, au fost eliminate de Aliaksandra Sasnovich, respectiv Yulia Putintseva, la dublu au pierdut în fața perechii din Rusia Olga Doroshina Polina Monova.

Cele două rusoaice s-au impus în 57 de minute de joc, în două seturi.

Primul set s-a încheiat 6-2, când Buzărnescu și Begu au pierdut în 31 de minute, în timp ce, al doilea set, Olga Doroshina (Rusia, 20 de ani, locul 182 WTA la dublu) și Polina Monova (Rusia, 25 de ani, locul 210 WTA) l-au câștigat în 26 de minute cu 6-1.

Raluca Olaru și jucătoarea din Croația, Darija Jurak, au câștigat în primul tur la dublu în fața perechii formate din americancele Kaitlyn Christian și Sabrina Santamaria, în două seturi, 6-3, 6-1.
 

Publicat: 16 10. 2018, 18:56
Actualizat: 16 10. 2018, 18:57