Britanicii vin cu o veste fantastică pentru Sorana Cîrstea! Capitolul la care românca a întrecut-o pe Iga Swiatek

Britanicii au întocmit un clasament uimitor, în care Sorana Cîrstea (22 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis a României după suspendarea Simonei Halep, se află pe podium.

În pofida faptului că a dezamăgit la turneele desfășurate în luna ianuarie în Australia, Sorana Cîrstea și-a revenit și a impresionat la ultimele concursuri la care a participat: sferturi la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), turul secund la Doha (Qatar) și semifinale la Dubai (Emiratele Arabe Unite).

Și jocul etalat de Sorana Cîrstea a fost unul spectaculos, iar o statistică prezentată de britanicii de la OptaAce este grăitoare: românca se află pe locul al 3-lea în topul loviturilor direct câștigătoare înregistrate la turneele WTA 1000 din 2024.

Britanicii vin cu o veste fantastică pentru Sorana Cîrstea! Românca e pe locul 3 în lume la numărul de lovituri direct câștigătoare reușite la turneele WTA 1000 din 2024

Statisticienii au măsurat loviturile câștigătoare expediate de jucătoarele de tenis la primele două turnee din seria WTA 1000 desfășurate în 2024, Doha și Dubai! Vestea fantastică este aceea că Sorana Cîrstea se află pe podium, cu 171 de mingi direct câștigătoare.

Sorana a fost întrecută la numărul de winnere” de doar două jucătoare: Karolina Pliskova din Cehia (227 de lovituri direct câștigătoare), respectiv Elena Rybakina din Kazahstan (216 lovituri câștigătoare). Pe locul al 4-lea, după Sorana Cîrstea, se află Anna Kalinskaya din Rusia (166 de lovituri direct câștigătoare), iar poloneza Iga Swiatek se poziționează pe 5, cu 156 de lovituri direct câștigătoare realizate la Doha și Dubai.

Sorana Cîrstea a fost învinsă cu 6-1, 6-1 de liderul WTA Iga Swiatek în turul secund la Doha, turneu pe care poloneza l-a și câștigat. A urmat concursul de la Dubai, unde Cîrstea a ratat calificarea în finală la capătul unui meci dramatic, 6-2, 7-6(6) pentru italianca Jasmine Paolini. Înfrângere grea, dar a fost o săptămână bună în general. Continuăm să muncim din greu. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul, ca întotdeauna. Mulțumesc @ddftennis pentru această săptămână. Indiferent de rezultat, muncim în continuare”, a fost mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a părăsit turneul de la Dubai în semifinale.

Publicat: 27 02. 2024, 19:53
Actualizat: 27 02. 2024, 19:59