Boicotul turneelor din China a luat sfârșit! WTA bagă sub preș cazul Shuai Peng, iar Beijing, Wuhan și Shenzen vor găzdui din nou evenimente de top

Asociația Tenisului Feminin (WTA) va găzdui din nou turnee în China, după ce a încheiat boicotul din cauza preocupărilor legate de siguranța jucătoarei Shuai Peng.

În decembrie 2021, WTA a anunțat că suspendă toate turnele din China, în urma temerilor cu privire la siguranța sportivei care l-a acuzat de agresiune sexuală pe fostul vicepremier Zhang Gaoli.

Boicotul turneelor din China a luat sfârșit! WTA bagă sub preș cazul Shuai Peng, iar Beijing, Wuhan și Shenzen vor găzdui din nou evenimente de top

După ce a suspendat evenimentele din China și a spus că acestea nu se vor întoarce în țara respectivă până când nu va primi dovezi că Shuai Peng se află în siguranță, Steve Simon, directorul executiv al WTA, a anunțat că boicotul a luat sfârșit: „A continua cu aceeași strategie nu are sens și este nevoie de o abordare diferită. Sperăm că prin reluarea turneelor se pot face mai multe progrese”, a declarat Simon, potrivit BBC.

Decizia înseamnă că ultimele două luni ale sezonului WTA vor fi dominate din nou de China! Șeful WTA a precizat că programul va fi „foarte asemănător” cu anul pre-pandemic din 2019, când au fost organizate opt turnee chinezești în opt săptămâni, începând cu luna septembrie.

Evident, Turneul Campioanelor își va relua contractul cu orașul Shenzhen. În China vor mai avea loc și alte turnee extrem de puternice, printre care cele de la Beijing și Wuhan, ambele din seria WTA 1000!

Simona Halep s-a alăturat și ea mișcării #WhereIsPengShuai!

Atunci când l-a acuzat pe fostul vicepremier chinez de agresiune sexuală, Shuai Peng a dispărut pentru scurt timp, fiind căutată de toată lumea tenisului. Ulterior au apărut mai multe filmări care o înfățișau pe Shuai Peng în diverse ipostaze, la restaurant sau pe terenul de tenis, dar mulți oameni au rămas sceptici cu privire la situația jucătoarei chineze!

La acea vreme, șeful tenisului feminin a emis un comunicat de presă în care spune că jucătoarea de tenis nu este lăsată de regimul chinez să comunice liber. Shuai Peng a fost lider WTA și a triumfat la Roland Garros și Wimbledon în proba de dublu.

De asemenea, colegele lui Shuai Peng, în frunte cu Simona Halep și Serena Williams, s-au mobilizat pentru a afla ce se întâmplă cu jucătoarea Chineză, pornind mișcarea #WhereIsPengShuai!

Publicat: 13 04. 2023, 17:18