Bianca Andreescu s-a retras de la turneul de la Moscova! Ce adversare va avea Simona Halep în Rusia

Continuă ghinioanele pentru Bianca Andreescu (21 WTA), fost număr 4 mondial și campioană la US Open 2021! Canadianca de origine română a declarat forfait pentru turneul WTA 500 de la Moscova (18 – 24 octombrie).

Necazurile se țin scai de Bianca Andreescu, iar jucătoarea care a început tenisul la Pitești se retrage de la încă un turneu în 2021! Bianca a declarat forfait pentru „Kremlin Cup”, concurs WTA 500 programat săptămâna viitoare la Moscova (Rusia).

Aceasta va fi cea mai importantă competiție la care va participa Simona Halep (România, 17 WTA) în finalul sezonului! Fostul lider WTA va merge apoi la turneul Transylvania Open de la Cluj (25 – 31 octombrie).

Bianca Andreescu s-a retras de la turneul de la Moscova

Bianca Andreescu s-a retras de la turneul WTA 500 de la Moscova, iar sezonul ar putea fi încheiat pentru campioana canadiană! Andreescu nu și-a apărat titlul de la Indian Wells în această săptămână, fiind eliminată de Anett Kontaveit (Estonia, 20 WTA) în turul al treilea, cu 7-6(5), 6-3.

Bianca a trecut printr-o cumpănă și în luna august, când s-a accidentat la Montreal și a pierdut meciul cu Ons Jabeur (Tunisia, 26 de ani), scor 7-6(5), 4-6, 1-6 în optimile de finală. Andreescu a fost cu nervii la pământ la conferința de presă, spunând că s-a săturat să se retragă de la turneele din circuit! Din acest motiv, Bianca a strâns din dinți și a continuat meciul respectiv, cu riscul de a-și agrava accidentarea.

Simona Halep va avea adversare de top în Rusia

Simona Halep nu s-a însris inițial la turneul de la Moscova 2021, dar a luat un wild card în cele din urmă, pentru a-și achita o datorie morală față de organizatori, după ce s-a retras de la ediția din 2018! Alexei Selivanenko, directorul competiției din seria WTA 500, a confirmat, joi, că românca va participa săptămâna viitoare la Kremlin Cup grație unui wild card.

La turneul din Moscova și-au anunțat prezența jucătoare de top cum ar fi: Garbine Muguruza (Spania, 6 WTA), Belinda Bencic (Elveția, 10 WTA), Maria Sakkari (Grecia, 9 WTA), Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 13 WTA), Angelique Kerber (Germania, 15 WTA) sau Emma Răducanu (Marea Britanie, 22 WTA).

Publicat: 14 10. 2021, 20:14
Actualizat: 14 10. 2021, 20:31