Bianca Andreescu l-a bătut pe Nadal. Anunțul făcut de organizatorii americani

US Open-ul și-a atins obiectivele din punct de vedere al vânzărilor, stabilind noi recorduri la ediția 2019, care a consemnat un al 52-lea câștigător diferit în Era Open în competiția de simplu, prin succesul BIancăi Andreescu. Finala feminină canadiano-americană dintre Bianca Andreescu și Serena Williams a fost cel mai urmărit meci de la această ediție a turneului de la Flushing Meadows pe ESPN, televiziunea care produce turneul în Statele Unite, cu audiență medie de 3.219.000 de telespectatori. Finala masculină, câștigată în set decisiv de Rafael Nadal în fața rusului Daniil Medvedev a strâns, în medie, o jumătate de milion de telespectatori mai puțin decât ultimul act de la feminin.

Interesul americanilor pentru finala feminină a fost imens, avînd în vedere faptul că Serena Williams ar fi putut egala recordul absolut în ceea ce privește totalul trofeelor de Grand Slam deținut de Margaret Court, cu un al 24-lea titlu al carierei. Astfel, audiența finalei feminine a urcat pe locul doi în clasamentul audiențelor record, după finala masculină din 2015 dintre Novak Djokovic și Roger Federer, încheiată cu victoria sârbului, 6-4, 5-7, 6-4., 6-4, care fusese privită la televizor, în fiecare minut, de 3.321.000 de oameni. Finala feminină a avut o cotă de piață de 2,0, iar finala masculină – 1,6

Audiența medie pentru cele două săptămâni de întrecere a crescut cu 23% în Statele Unite a crescut cu 23% față de anul trecut, înregistrând un nou record pentru turneul de la US Open (1.275.000 telespectatori).

Totodată, US Open-ul a stabilit noi recorduri și în ceea ce privește numărul de spectatori prezenți în tribunele turneului. În premieră, peste 850.000 de oameni au vizitat complexul de la Flushing Meadows în prima săptămână, organizatorii înregistrând un flux de 853.227 spectatori pentru primele trei tururi plus primele meciuri din optimi.

23 dintre cele 24 de sesiuni de pe Arthur Ashe Stadium au fost sold-out, în total 737.872 spectatori fiind prezenți de-a lungul celor două săptămâni de întreceri pe tabloul principal – de asemenea un nou record.

Eurosport, televiziune care a transmis în direct US Open-ul în Europa și în România, a înregistrat creșteri pe ambele sale canale,

Site-ul oficial al turneului, împreună cu noua aplicație mobilă, au strâns 10 milioane de accesări.

Publicat: 11 09. 2019, 11:09
Actualizat: 11 09. 2019, 11:10