Begu își încheie sezonul cu o înfrângere grea! Irina, învinsă de Timea Babos în primul tur la Moscova

Irina Begu (România, 28 WTA) a dezamăgit la ultimul turneu la care s-a înscris în 2016, fiind eliminată de Timea Babos (Ungaria, 26 WTA) în turul I de la Moscova, scor 2-6, 7-6(2), 5-7! Partida desfășurată în cadrul competiției de categorie Premier a avut accente dramatice, durând două ore și 30 de minute.

Begu a clacat după ce a condus cu 5-4 în decisiv

Irina a intrat fără vlagă în meci și, până să se dezmeticească, Timea avea un avantaj de 4-0! Românca nu a mai putut face nimic într-un set pe care l-a cedat cu 6-2, însă și-a ridicat nivelul în manșa secundă. Babos a avut ocazia să rezolve calificarea mult mai repede, la 5-4, dar Begu a forțat și a împins setul într-un tie-break pe care l-a dominat categoric! În decisiv, a venit rândul bucureștencei să conducă cu 5-4, pentru ca apoi să piardă fără drept de apel următoarele 3 game-uri, scor final 2-6, 7-6(2), 5-7.

Begu își încheie sezonul prematur, iar seria negativă din ultima vreme ar trebui să îi dea de gândit! Jucătoarea în vârstă de 26 de ani a pierdut 8 din ultimele 10 meciuri, ultimul turneu la care a trecut de turul doi fiind Florianopolis (2-6, 6-4, 6-3 în finală chiar cu Timea Babos), la începutul lunii august.

Publicat: 17 10. 2016, 17:38
Actualizat: 17 10. 2016, 17:39