„Bănuiam că urmează, am avut mai multe discuții”. Halep a vorbit deschis despre despărțirea de Darren Cahill, apoi a indicat antrenorul pe care l-ar accepta fără să clipească: „I-aș spune un mare DA!”

Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) bănuia de mai mult timp că urmează despărțirea de Darren Cahill, dar nu are un plan B pentru înlocuirea strategului australian care a dus-o pe primul loc în lume și către primul Grand Slam al carierei. Mai în glumă, mai în serios liderul mondial a transmis că ar accepta să fie antrenată de un Ion Țiriac ceva mai tânăr.

„Nu știam mai demult, dar bănuiam pentru că am mai avut discuții. Știam că băiatul lui este în an final și trebuie să meargă la Universitate, știam că trebuie să fie alături de familie mai mult. A avut atâția ani în circuit, am înțeles și am respectat decizia. Familia întotdeauna este pe primul plan”, a declarat Simona, citată de digisport.ro, înainte să anunțe că nu are, pentru moment, în minte numele vreunui antrenor: „În momentul de față nu am vorbit nimic cu nimeni, nu există un plan B. Nu este ușor să îmi aleg din nou un alt antrenor, a fost o perioadă frumoasă cu Darren și vreau să îi mulțumesc tot ce a făcut pentru mine. Eu cred că o să fie bine în continuare”.

De curând, Țiriac și-a manifestat, în glumă, disponibilitatea de a o antrena pe constănțeancă, iar răspunsul Simonei nu a întârziat să apară: „Da, un mare DA. Îi mulțumesc pentru asta, este un sprijin foarte mare, foarte important și îmi dă încredere în acest moment”, a mai declarat cea mai bună jucătoare a lunii, miercuri.

Publicat: 14 11. 2018, 16:45
Actualizat: 14 11. 2018, 16:46