Badosa știe „tot” despre moartea misterioasă a iubitului Arynei Sabalenka, prietena ei cea mai bună! Ce a pus-o bielorusa să îi promită

MIAMI GARDENS, FLORIDA - MARCH 19: Paula Badosa of Spain returns a shot to Simona Halep of Romania during her women's singles match during the Miami Open at Hard Rock Stadium on March 19, 2024 in Miami Gardens, Florida. Brennan Asplen,Image: 858126968, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 9 poze

Paula Badosa a spus că știe tot ce s-a întâmplat în legătură cu moartea misterioasă a iubitului Arynei Sabalenka, prietena ei. Totuși, sportiva din Spania a mărturisit că bielorusa a pus-o să îi promită că nu va face dezvăluiri despre tragedia din viața sa.

Paula Badosa (26 de ani, 80 WTA) a câștigat meciul din primul tur al Miami Open cu Simona Halep (32 de ani), scor 1-6, 6-4, 6-3.

După partida cu Halep, jucătoarea iberică a spus că în turul doi nu va fi o situație ușoară, dat fiind că Aryna Sabalenka (25 de ani), adversara, dar și prietena ei, trece printr-un moment extrem de greu, după ce iubitul acesteia a decedat.

Badosa știe „tot” despre moartea misterioasă a iubitului Arynei Sabalenka, prietena ei cea mai bună! Ce a pus-o bielorusa să îi promită

Întrebată fiind despre cauzele care au dus la moartea lui Konstantin Koltsov, Badosa a spus că știe tot ce s-a întâmplat, doar că, din respect pentru prietena ei, nu va face declarații în legătură cu acest subiect.

„Nu prea știu ce să spun. Este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Bineînțeles că știu prin ce trece. Sincer, nici mie nu mi-a fost ușor. Nu știu ce să spun… Ea este o femeie puternică, va scoate puterea de undeva pentru a trece peste asta.

Nu vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat, dar așa cum am spus mai devreme, ea este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Ieri am vorbit cu ea mult, azi dimineață la fel. Știu prin ce trece, știu întreaga situație, știu tot. Pentru mine este un șoc să experimentez toate acestea și nu vreau ca Aryna să sufere.

Este incomod să o înfrunți în situația pe care o traversează. I-am promis că nu o să vorbesc public despre ce s-a întâmplat”, a spus Badosa, după victoria din primul tur al Miami Open, despre situația în care se află Aryna Sabalenka.

Aryna Sabalenka nu renunță la turneul Miami Open

În ciuda faptului că partenerul ei de viață a murit, jucătoarea din Belarus nu renunță la turneul Miami Open, acolo unde este favorita numărul 2. Ea va evolua direct în turul doi al competiției din SUA cu Paula Badosa.

În legătură cu cauzele morții iubitului Arynei Sabalenka, există ipoteza că acesta s-ar fi sinucis, aruncându-se de la balcon, pe când era la Miami.

„Departamentul de poliție din Miami-Dade, Biroul de Omucideri, a răspuns și a preluat ancheta despre sinuciderea aparentă a domnului Konstantin Koltsov (17.04.1981). Nu se ia în calcul crima”, a transmis detectivul de poliție Argemis „AC” Colome.

Publicat: 20 03. 2024, 15:37