Azarenka intră la luptă alături de Serena Williams. Reacția Victoriei după războiul ciudat de pe Arthur Ashe

Serena Williams l-a acuzat de sexism pe reputatul arbitru Carlos Ramos, în timpul finalei de la US Open, la finele căreia americanca s-a înclinat în fața japonezei Naomi Osaka, scor 2-6, 4-6.

Segmentat în trei episoade după ce antrenorul francez Patrick Mouratoglou a intenționat să-i comunice din tribună elevei sale strategia de joc, conflictul dintre fostul lider mondial și oficialul de scaun a degenerat într-un scandal rar întâlnit pe terenul de tenis. Miliarde de telespectatori au fost martorii rafalei declanșată de mezina familiei Williams, care i-a aruncat cuvinte dure lui Ramos.

 În game-ul doi al setului secund, Carlos Ramos a sancționat-o pe Serena Williams cu un avertisment pentru coaching, americanca susținând apăsat că nu a fost vorba de așa ceva. Apoi, Ramos i-a dat Serenei un al doilea avertisment în momentul în care americanca a dat cu racheta de pământ. Serena l-a acuzat pe Ramos că este hoț și a primit un al treilea avertisment – la finele game-ului șapte al setului doi, ceea ce automat i-a adus un game de penalizare.

Victoria Azarenka, voce puternică în circuit, i-a luat apărarea Serenei Williams. „Dacă ar fi fost un meci de băieți, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Nu s-ar fi întâmplat niciodatată”, a întărit, pe Twitter, jucătoarea din Belarus. Williams s-a ales din partea WTA cu o amendă de 18.000 de dolari în urma tratamentului la care l-a supus pe arbitrul Carlos Ramos.

Publicat: 10 09. 2018, 13:14
Actualizat: 10 09. 2018, 13:26