Veste extraordinară pentru tenisul românesc! Vom avea o româncă la Turneul Campioanelor 2021, chiar dacă Simona Halep a ratat calificarea

Tenisul românesc primește o veste extraordinară! O româncă merge la Turneul Campioanelor, deși Simona Halep, sportiva care ne-a obișnuit cu prezența la prestigioasa competiție, a ratat calificarea la Guadalajara.

Raluca Olaru merge la Turneul Campioanelor alături de partenera ei din circuitul de dublu, ucraineanca Nadiia Kichenok! Cele două s-au calificat ca rezerve la competiția care va avea loc la Guadalajara (Mexic) în acest an, în perioada 10 – 17 noiembrie.

La Turneul Campioanelor participă cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt echipe de dublu ale sezonului! În cazul în care una dintre echipe se va retrage din orice motiv, Raluca Olaru și Nadiia Kichenok vor intra în competiție.

Veste extraordinară pentru tenisul românesc! Raluca Olaru merge la Turneul Campioanelor 2021 alături de Nadiia Kichenok, în postura de echipă de rezervă

Raluca Olaru și Nadiia Kichenok s-au clasat pe locul 11 în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, dar românca și ucraineanca au beneficiat de o conjunctură favorabilă! Echipele Gabriela Dabrowski/Luisa Stefani (Canada/Brazilia) și Catherine McNally/Cori Gauff (SUA) au declarat forfait pentru Guadalajara, așa că Raluca Olaru și Nadiia Kichenok merg la Turneul Campioanelor în postura de echipă de rezervă! Dacă se va mai produce o singură retragere înaintea competiției sau chiar în timpul meciurilor din grupe, Raluca și Nadiia vor intra pe teren la cea mai importantă competiție a finalului de sezon.

„Sunt fericită și mândră să anunț că eu și Nadia Kichenok ne-am calificat să mergem la WTA Finals în Guadalajara, ca echipa a 9-a! Va fi pentru prima oară când voi fi prezentă la Turneul Campioanelor, chiar dacă în postura de echipă de rezervă. Un mod frumos de a încheia acest an foarte bun. Ne vedem în curând, Mexic!”, a spus Raluca Olaru pe Instagram. Olaru și Kichenok merită din plin să meargă la Guadalajara, ținând cont că cele două au avut un sezon excelent! Patru finale au disputat Raluca și Nadiia în 2021, câștigând două titluri, la Sankt Petersburg și Chicago. În schimb, pentru prima oară în ultimii șapte ani, Simona Halep nu a reușit să-și asigure biletul pentru Turneul Campioanelor.

Publicat: 04 11. 2021, 09:11
Actualizat: 04 11. 2021, 09:18