Asta-i ultima! După ce anul trecut a revendicat titlul Simonei Halep, Serena Williams s-a transformat în pirat! Imagini incredibile cu americanca în primele zile din 2024. FOTO & VIDEO

Serena Williams (42 de ani), deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam, continuă să surprindă după ce anul trecut a revendicat titlul Simonei Halep (31 de ani) de la Wimbledon 2019!

Serena Williams, cea mai mare campioană din Era Open, le-a arătat fanilor ei de rețelele de socializare că a început noul an într-un mod cu totul și cu totul neașteptat.

Serena se află în război” cu Simona Halep, după ce în 2023 a atacat-o pe sportiva din Constanța: 8 e un număr mai bun”, a scris Serena, deținătoare a 7 titluri la Wimbledon. Americanca a pierdut fără drept de apel meciul pentru trofeul din 2019, scor 6-2, 6-2 pentru Halep.

Serena Williams s-a transformat în pirat la început de 2024: Facem ceva neașteptat!”

Serena Williams, împreună cu soțul ei, Alexis Ohanian, și cu fiica cea mare, Olympia, s-au costumat în pirați și au plecat pe ocean, plimbându-se cu o plută trasă de barcă.

Fosta jucătoare de tenis și-a adaptat coafura la ținuta de pirat, făcându-și codițe afro: Da, facem ceva neașteptat pentru 2024″, a scris Serena în descrierea imaginilor.

Reacțiile fanilor nu s-au lăsat așteptate: Cei mai drăguți pirați din Caraibe!”, Hahaha, păreai terifiată pe plută” sau Continuă să trăiești cele mai frumoase momente alături de familie”, au fost câteva dintre comentariile internauților la postarea Serenei.

Serena Williams, atacată dur de Ion Țiriac: M-aș întreba cum a câștigat toate Wimbledonurile”

După ce Serena Williams a intrat în conflict cu Simona Halep, americanca a fost atacată dur de apropiații constănțencei. Ion Țiriac a ridicat suspiciuni legate de modul în care Serena a câștigat cele șapte titluri de la Wimbledon:

Dar eu înțeleg că Serena a avut derogări la medicamente. Nu o dată sau nu de două ori. De 5-7-10 ori, cât a stat la dumnealui. Eu m-aș întreba cum a câștigat toate Wimbledonurile.

Serena a zis `Halep m-a bătut în 56 de minute. Mi-a dat o palmă cum nu am luat toată viața mea. Ce ar fi să mai cer un Wimbledon?`. Dar celelalte cum au fost?”, a spus Ion Țiriac

Publicat: 02 01. 2024, 16:01
Actualizat: 02 01. 2024, 16:04