Ashleigh Barty i-a făcut o destăinuire incredibilă Simonei Halep înainte de a se retrage din tenis! Cum a aflat românca de planul australiencei | VIDEO

Anunțul făcut de Ashleigh Barty, care s-a retras din tenis la vârsta de 25 de ani, a venit ca un șoc în lumea tenisului, dar Simona Halep (30 de ani) se aștepta ca rivala ei să agațe racheta în cui prematur.

Ashleigh Barty (1 WTA) i-a făcut Simonei Halep (19 WTA) o destăinuire incredibilă în urmă cu trei ani, care a trecut în mare măsură neobservată la acea vreme!

În 2019, în timpul turneului de la Roland Garros, pe care Ashleigh Barty l-a cucerit după 6-1, 6-3 în finala cu Marketa Vondrousova, australianca îi mărturisea Simonei că plănuiește să mai joace tenis doar trei sau patru ani.

Ashleigh Barty i-a făcut o destăinuire incredibilă Simonei Halep înainte de a-și anunța retragerea din tenis! Cum a aflat românca de planul australiencei

Simona Halep a aflat de planul lui Ashleigh Barty de a se retrage prematur din tenis încă de acum trei ani! Barty îi spunea lui Halep că intenționează să mai joace tenis numai trei sau patru ani! Între Simona Halep și Ashleigh Barty s-a legat o relație frumoasă de prietenie, cele două antrenându-se împreună la mai multe turnee din circuit.

Ashleigh Barty, numărul unu mondial din tenisul feminin, a anunțat azi-noapte că se va retrage din sportul profesionist la doar 25 de ani. Barty, sportivă care s-a luptat cu Simona Halep pentru primele poziții ale clasamentului WTA, a făcut anunţul pe reţelele de socializare, dezvăluind că pleacă „pentru îndeplinirea altor visuri”.

Cum a reacționat Simona Halep la aflarea veștii

Ashleigh Barty are în palmares trei turnee de Grand Slam câștigate la Roland Garros 2019, Wimbledon 2021 și Australian Open 2022. „Ash, ce pot să spun, știi că am lacrimi în ochi în acest moment? Prietena mea, îmi vei lipsi din circuit. Ai fost diferită, ai fost specială, am împărțit împreună momente grozave.

Ce urmează pentru tine? Campioană de Grand Slam în golf? Fii fericită și bucură-te de viață la maximum”, a fost mesajul Simonei Halep după retragerea din activitate a celei care îi este rivală și în același timp prietenă.

Publicat: 23 03. 2022, 20:43
Actualizat: 23 03. 2022, 20:44