Aryna Sabalenka strânge record după record. A triumfat la Madrid și a trecut peste Simona Halep, dar o mai amenință la un capitol
Aryna Sabalenka s-a impus în finala turneului Masters WTA 1000 de la Madrid, după ce a învins-o în finală pe Coco Gauff. Liderul mondial a avut nevoie de o oră şi 39 de minute pentru a dispune de jucătoarea americană Coco Gauff (21 de ani, locul 4 WTA). A învins-o cu 6-3, 7-6 (3) şi a cucerit al treilea turneu WTA din acest an, după cele de la Miami şi Brisbane.
Sportiva de 26 de ani din Belarus este, de departe, cea mai performantă jucătoare a anului. A jucat la opt turnee, iar la șase dintre ele a ajuns în finală. Câștigând trei trofee.
Aryna Sabalenka strânge record după record
Sabalenka are acum în palmares trei titluri la Madrid, depășind-o pe Simona Halep, care a triumfat de două ori pe zgura din capitala Spaniei. Bielorusa este abia a doua jucătoare din WTA, care câștigă trei titluri la același turneu pe zgură, după Serena Williams. America are în palmares trei Roland Garrosuri.
Victoria de la Madrid aduce în conturile Arynei 1.132.785 dolari. O sumă care se adaugă celor 33.287.633 dolari câștigați până acum, care o plasează pe locul 9 în clasamentul all-time al câștigurilor din WTA. Simona Halep este pe locul trei în acest clasament, cu 40.236.618 dolari, dar ținâdn cont că Sabalenka are 26 de ani, iar Halep s-a retras, poziția româncei e amenințată de bielorusă.
Cu 11.118 puncte, Sabalenka domină acum autoritar tenisul feminin. A doua clasată, poloneza Iga Swiatek are doar 6773 de puncte, ceva mai mult de jumătate din cât a acumulat bielorusa în clasamentul WTA.
România poate avea o câștigătoare azi, la Madrid Open. Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya joacă finala de dublu. De la ora 16.30, ele se luptă pentru trofeu cu perechea formată din Veronika Kudermetova (Rusia) şi Elise Mertens (Belgia).
Cîrstea şi Kalinskaya şi-au asigurat un cec în valoare de 212.060 de euro, dar pot împărți un câștig dublu dacă reușesc să se impună în fața adversarelor.