Anunțul organizatorilor de la Australian Open o lasă fără cuvinte pe Simona Halep! Deși nu mai figurează în clasament, Angelique Kerber și Naomi Osaka au fost acceptate pe tabloul principal

Fanii Simonei Halep trăiesc o mare frustrare în acest moment, în condițiile în care fostele rivale ale româncei, absente în ultima perioadă de pe teren, revin în forță în circuitul WTA, chiar la Australian Open 2024.

La fel ca Simona Halep, nemțoaica Angelique Kerber și japoneza Naomi Osaka nu mai figurează în clasamentul WTA, dar cele două și-au folosit așii din mânecă.

Spre deosebire de Halep, care a ajuns în această situație din cauza suspendării pentru dopaj, Kerber și Osaka au posibilitatea să joace la turnee folosind clasamentul protejat.

Deși nu mai figurează în clasamentul WTA; cele două rivale ale Simonei Halep au fost acceptate pe tabloul principal la Australian Open

Regula clasamentului protejat le permite jucătoarele de tenis accidentate sau aflate în concediu de maternitate să își înghețe clasamentul. Așa au procedat Angelique Kerber și Naomi Osaka, cele două campioane ale tenisului care vor reveni pe teren din postura de mame. Regula nu se aplică sportivelor suspendate pentru dopaj, așa cum este Simona Halep.

Organizatorii de la Australian Open au anunțat numele sportivelor care s-au înscris pe tabloul principal folosind clasamentul protejat! Alături de Kerber (locul 31) și Osaka (locul 46), pe listă se mai regăsesc Jennifer Brady (SUA, locul 14), Ajla Tomljanovic (Australia, locul 33), Amanda Anisimova (SUA, locul 61), Katy McNally (SUA, locul 71), Aleksandra Krunic (Serbia, locul 99) și Su-Wei Hsieh (Taipei, locul 106).

Caroline Wozniacki, o altă mare rivală a Simonei Halep căreia ierarhia actuală nu îi permite să participe la Australian Open, nu și-a putut folosi clasamentul protejat și cel mai probabil va primi un wild card din partea organizatorilor.

Visul Simonei Halep, departe de a se realiza

Simona Halep visează să joace și ea la Australian Open 2024, turneu de Grand Slam programat în perioada 14-28 ianuarie, dar pentru asta e nevoie ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne să îi ridice suspendarea româncei înaintea anunțării wild cardurilor.

Scenariul este puțin probabil, mai ales că TAS nu a indicat până acum o perioadă pentru judecarea procesului și emiterea deciziei în cazul de dopaj.

Cert este că TAS a înregistrat apelul româncei împotriva suspendării de patru ani, iar Halep se antrenează la Dubai, pentur a fi pregătită revină la turnee, în cazul unei decizii favorabile.

Publicat: 30 11. 2023, 14:24
Actualizat: 30 11. 2023, 14:32