Anul trecut nu a putut sta în picioare, anul acesta nici nu a mai intrat pe teren. Serena Williams a abandonat la Wimbledon în proba de dublu

Serena Williams și Venus Williams s-au retras marți din concursul de dublu, deși figurau ca favorite numărul 12 ale întrecerii. Cele două surori sunt la a doua retragere consecutivă din turneul de dublu. În 2014, Serena și Venus au abandonat în turul secund, după ce sora mai mică a apărut într-o ipostază neobișnuită pe teren. Numărul 1 mondial la simplu nu a fost în stare nici să servească, motiv pentru care, la vremea respectivă, s-au făcut o mulțime de speculații, inclusiv că jucătoarea ar fi intrat băută pe teren. De această dată, Serena și Venus nu au mai apucat să servească pentru că au declarat forfait înainte să-și înceapă aventura.

Locul celor două americance, învingătoare de 5 ori în proba de dublu de-a lungul timpului la Wimbledon, a fost luat de Misaki Doi și Stephanie Vogt. Serena și Venus au decis să se concentreze asupra probei de simplu, întrecere în care se pot înfrunta în cadrul optimilor de finală. Ambele au debutat luni la simplu cu victorii în două seturi. Numărul 1 mondial a depășit-o pe rusoaica Gasparyan cu 6-4, 6-1, în timp ce Venus a obținut cea mai clară victorie a primei zile, 6-0, 6-0 cu compatrioata Madison Brengle.

Publicat: 30 06. 2015, 17:36
Actualizat: 30 06. 2015, 18:22