Andy Murray a revenit în competiție după 342 de zile. Nick Kyrgios a fost GENIAL și enervant în stilul caracteristic: australianul a reușit punctul anului, nu cu unul, ci două ‘tweeners’ și i-a stricat ziua britanicului | VIDEO

Britanicul Andy Murray a jucat primul meci oficial de tenis după 342 de zile, dar a fost învins de numărul 21 mondial, Nick Kyrgios, scor 6-2, 6-7(4), 5-7, pe iarbă, în primul tur al turneului ATP 500 de la Queen’s Club, la capătul unei partide bizare.

  • Ținut în afara terenului de o accidentare la șold care a necesitat într-un final și intervenție chirurgicală, Murray (locul 156 ATP în acest moment) a avut parte de o tragere la sorți dură la primul turneu disputat după sfertul de finală de la Wimbledon 2017.

Nick Kyrgios, proaspăt semifinalist pe iarbă, la Stuttgart, cu un prim set câștigat săptămâna trecută în fața elvețianului Roger Federer, a lăsat impresia că este cu gândul în altă parte, în primul set al duelului cu dublul campion de la Wimbledon. Australianul a reușit punctul anului în game-ul al treilea, lovind mingea printre picioare de două ori în același raliu – deși doar prima dată fusese depășit, astfel încât celebrul ‘tweener’ să fie o soluție necesară. Mai mult, Kyrgios a continuat să selecteze lovituri aproape imposibile, încheind schimbul cu o scurtă.

Kyrgios l-a ajutat însă vizibil pe Andy Murray, oferindu-i break în manșa inauguruală cu o succesiune de duble greșeli. Britanicul a profitat, a închis primul set în 42 de minute și a luat o opțiune importantă pentru victorie.

Britanicul a continuat să arate semne încurajatoare pentru fanii săi, atunci când a reușit să recupereze de două ori în start de set doi câte un break avantaj luat de Kyrgios, pentru ca mai apoi, în final de manșă secundă, să fie de trei ori la trei puncte distanță de victorie (la 5-4, 6-5 și la 4-4 în tiebreak). Kyrgios a reușit însă una dintre marile reveniri ale începutului de sezon pe iarbă și, deși s-a plâns cu voce tare după ce abia reușise să trimită meciul în decisiv – ‘este din ce în ce mai rău‘ – unde, servind primul, nu a cedat niciun moment inițiativa.

După două ore și 39 de minute de joc și două mingi de meci anulate în precedenta tură pe serviciu, Andy Murray a comis după greșeală, cedându-i australianului break-ul izbăvitor și biletul pentru faza optimilor. Nick Kyrgios se pregătește pe mai departe pentru un duel cu favoritul șapte al competiției, conaționalul lui Murray – Kyle Edmund.

  • Surprizele zilei de marți la Londra au fost aduse de abandonul canadianului Milos Raonic – care tocmai semnase o finală la Stuttgart și se declarase apt de joc și complet refăcut – dar și de contraperformanța înaltului Kevin Anderson. Raonic luase un avantaj substanțial în duelul cu indianul de pe locul 84 ATP – Yuki Bhambri, scor 6-1, 3-1, în momentul a decis să renunțe din cauza unei accidentări la pectorali. Kevin Anderson, cap de serie trei la Londra, s-a văzut depășit de argentinianul Leonardo Mayer (38 ATP), scor 7-6(4), 4-6, 7-6(3), chiar dacă nu și-a pierdut niciodată serviciul.
  • Alte surprize ale zilei de marți: ibericul Feliciano Lopez (37 ATP) l-a eliminat pe favoritul patru al competiției, David Goffin, scor 6-3, 6-7(7), 6-3, iar francezul Julien Benneteau, aflat în turneul de Adio în circuit, l-a învins pe Tomas Berdych (cap de serie 8), scor 7-5, 3-6, 6-3.
  • Ca urmare a rezultatelor înregistrate marți, optimile turneului londonez programează un super-duel, între Grigor Dimitrov (5 ATP) și sârbul Novak Djokovic (acum, locul 22 ATP).
Publicat: 19 06. 2018, 23:54
Actualizat: 20 06. 2018, 00:08