Marea speranță a tenisului românesc, amendată pentru obscenități: „Mi-am dat o palmă și am strigat tare!” GALERIE FOTO

Andreea Prisacariu (21 de ani), marea speranță a tenisului românesc, a povestit un episod mai puțin plăcut, petrecut în timpul unui turneu oficial! Andreea a fost sancționată de arbitru pentru obscenități, primind și o amendă de 50 de euro.

Andreea Prisacariu (478 WTA), rebela tenisului românesc, a recunoscut că nu își poate stăpâni furia în unele momente! Ea a fost chiar amendată, după ce arbitrul a considerat că a făcut gesturi obscene în timpul unui meci.

Prisacariu este pe cât de talentată, pe atât de excentrică! Fosta componentă a loturilor naționale de juniori are 25 de tatuaje, iar în acest an a cucerit două titluri ITF, la Antalya, dar a disputat săptămâna trecută și o finală foarte importantă, la un turneu de 25.000 de dolari din Klosters (Elveția), scor 3-6, 2-6 cu Ylena In-Albon (Elveția, 390 WTA).

Andreea Prisacariu, marea speranță a tenisului românesc, amendată pentru obscenități la un turneu oficial

Andreea Prisacariu a povestit cum a fost amendată după ce a făcut un gest controversat în timpul unei partide de tenis: „Pentru obscenităţi (n.r. – a primit o amendă de 50 de euro). A fost o chestie dubioasă. Mi-am dat o palmă peste picioare şi am strigat: ‘Hai, Andreea, picioarele!’. Am strigat foarte tare. Eram şi singură. Eu sunt o fire foarte vocală pe teren, trăiesc fiecare minge la intensitate maximă!

Arbitrul a interpretat că am zis un cuvânt urât. Ei au datoria să ştie toate obscenităţile. Trebuie să aibă o idee. Jucam şi contra unei fete care era de acolo. După, m-am închis în mine. Pe toate ne ia capul, la un moment dat, pe teren!”, a spus, la AS.ro LIVE, Andreea Prisăcariu, care pe lângă tenis este pasionată și de fotbal, susținând echipa Dinamo București.

Andreea, răbufnire dură la adresa celor care se leagă de aspectul fizic al jucătoarelor de tenis

Andreea a avut recent și o răbufnire dură pe rețelele de socializare, după ce a văzut mai multe comentarii despre aspectul fizic al Biancăi Andreescu (Canada, 7 WTA)! Andreea și Bianca au fost prietene în perioada adolescenței, pe vremea când cele două făceau parte din loturile naționale de junioare: „Să vă fie rușine tuturor celor care ne atacați pe social media!

Să vă fie rușine pentru că nu vă comportați omenește. Atâta ură care vine din inimile voastre… Este cu adevărat dezgustător că sunteți capabili să vorbiți astfel. Am văzut comentarii despre corpul Biancăi (n.r. – Bianca Andreescu). Cine sunteți voi să judecați? Cine dracu’ vă credeți? Cine vă dă dreptul să criticați corpul cuiva?”, a scris Prisăcariu pe Facebook.

Publicat: 02 07. 2021, 14:56
Actualizat: 02 07. 2021, 15:10