România, performanță uriașă la tenis de masă! Andreea Dragoman și Rareș Șipoș sunt campioni europeni

Performanță uriașă pentru România! Andreea Dragoman şi Rareş Şipoş au cucerit medalia de aur la Campionatele Europene U21 de tenis de masă.

În plus, Andreea Dragoman a cucerit și bronzul, în proba de simplu.

În schimb, Cristian Pletea şi Tania Plăian s-au oprit în optimile probei de dublu mixt la Euro U21, după ce au fost învinşi cu 0-3 de ruşii Lev Kaţman/Elizabet Abraamian.

Andreea Dragoman și Rareș Șipoș, campioni europeni la tenis de masă

În finala probei de dublu mixt de la Spa (Belgia), Andreea și Rareș au fost la înălțime și au trecut de Isa Cok şi Bastien Rambert.

Francezii Isa Cok şi Bastien Rambert, adversarii din finală, cei care i-au eliminat pe Elena Zaharia şi Darius Movileanu, în 16-imi, le-au ţinut piept Andreei şi lui Rareş în startul întâlnirii, ca mai apoi românii să se desprindă decisiv, scor 3-1 (12-10, 3-11, 11-8, 11-5).

Cum a început aventura românilor la Campionatele Europene? Dragoman și Șipoș au câştigat vineri, în optimi, cu 3-2 în faţa francezilor Leo de Nodrest/Camille Lutz, iar în sferturi au trecut de slovacii Jakub Zelinka/Nikoleta Puchovanova cu 3-0. Sâmbătă, Dragoman și Șipoș au depășit cuplul rus Vladimir Sidorenko/Maria Tailakova, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.

Andreea Dragoman, medalie de bronz și la simplu, la Euro U21 de tenis de masă

Andreea Dragoman a mai luat o medalie la Campionatele Europene U21. La simplu, sportiva noastră a câștigat medalia de bronz, după ce a ratat calificarea în finală.

În ciuda scorului, 1-4 (11-6, 5-11, 9-11, 5-11, 16-18) cu sportiva din Rusia, Mariia Tailakova, semifinala a fost spectaculoasă. Andreea a punctat prima la seturi şi a sperat până la final să întoarcă scorul. Ultimul set a fost cedat de ea cu 18-16.

În finală s-a mai calificat germana Anett Kaufmann, care a dispus de compatrioata ei, Franziska Schreiner, tot cu 4-1 (11-6, 13-11, 11-9, 11-6, 16-14).

Publicat: 14 11. 2021, 13:21
Actualizat: 14 11. 2021, 13:22