Anastasija Sevastova a câștigat turneul BRD Bucharest Open!

Anastasija Sevastova (Letonia; 22 WTA) a câștigat proba de simplu de la BRD Open, după ce a dispus în ultimul act de Petra Martic (Croația; 60 WTA), scor 7-6(4); 6-2.

Sevastova și-a păstrat statutul de favorită 1 la câștigarea trofeului bucureștean. Chiar dacă a avut ceva probleme în primul set, când a fost condusă cu 3-1, letona a revenit. Experiența celor 5 finale jucate, până acum, și-a spus cuvântul. A revenit și s-a impus în prelungiri, scor 7-6.

Setul al doilea a părut o simplă formalitate pentru favorita principală. Martic a jucat mai slab. Accidentarea din zilele precedente i-a dat mari bătăi de cap și nu a reușit să-i ia decât 2 game-uri.

 Pentru victoria de la București, Sevastova va primi 280 de puncte WTA. 

Publicat: 22 07. 2018, 19:33
Actualizat: 22 07. 2018, 20:44