ANALIZĂ‚ | Colaps pentru primele trei jucătoare de tenis ale lumii: Halep, Wozniacki și Muguruza nu au câștigat niciun titlu în ultimele două luni. Care sunt cauzele

Criză fără precedent pentru tenismenele aflate pe podiumul WTA! Din diverse cauze, primele trei jucătoare ale lumii, Simona Halep, Caroline Wozniacki și Garbine Muguruza, au dezamăgit în ultimele două luni.

Jucătoarele din Top 3 WTA au dezamăgit în februarie și martie: nicio finală pentru Halep și Wozniacki, doar Muguruza a jucat cu trofeul pe masă

Fanii au așteptări mari de la tenismene precum Simona Halep (1 WTA), Caroline Wozniacki (2 WTA) și Garbine Muguruza (3 WTA), însă cele trei traversează o perioadă „neagră” care parcă nu se mai termină! Cu excepția lunii ianuarie, Simona, Caroline și Garbine au fost ineficiente în sezonul pe hard, nereușind să câștige niciun titlu. Este o situație de-a dreptul incredibilă, ținând cont că Halep, Wozniacki și Muguruza au fost cei mai importanți capi de serie de pe tablourile principale ale turneelor disputate în februarie și martie.

Halep este ostenită după startul fulminant din 2018

6 ianuarie – câștigă titlul la Shenzhen (6-1, 2-6, 6-0 cu Katerina Siniakova);
27 ianuarie – pierde finala de la Australian Open (6-7, 6-3, 4-6 cu Caroline Wozniacki);
17 februarie – abandonează înaintea semifinalei de la Doha cu Garbine Muguruza;
17 martie – pierde în semifinale la Indian Wells (3-6, 0-6 cu Naomi Osaka);
24 martie – pierde în turul trei la Miami (6-3, 2-6, 3-6 cu Agnieszka Radwanska).

Halep a avut un început fulminant de sezon, dar a plătit și un preț scump! Imaginea cu Simona în perfuzii, realizată după finala de la Australian Open, a fost grăitoare, prevestind parcă ceea ce avea să urmeze. Efortul depus la primele două competiții din 2018 a epuizat-o pe româncă, iar totul a culminat cu momentul în care s-a accidentat la picior, la Doha. Deși s-a recuperat după o pauză de trei săptămâni, eleva lui Darren Cahill și-a ieșit din ritm, jucând slab la turneele din SUA.

Când dorește Simona să-și reatingă vârful de formă

Semifinala atinsă la Indian Wells a fost chiar nesperată, întrucât Halep a greșit enorm pe durata turneului! La Miami nu s-a văzut niciun progres, iar eliminarea prematură a fost inevitabilă. O altă posibilă explicație pentru prestațiile modeste din SUA ar putea avea legătură cu faptul că Simona se concentrează momentan doar pe câștigarea unui titlu de Grand Slam. Ea urmărește să-și reatingă vârful de formă în luna mai, înainte de Roland Garros, turneu la care, conform regulamenteului, nu va putea conta pe Darren Cahill în timpul meciurilor – pentru a se obișnui cu condițiile respective, Simona nu a mai apelat la antrenor nici pe durata jocurilor de la Miami.

Maratonista Wozniacki a rămas și ea fără benzină

7 ianuarie – pierde finala de la Auckland (4-6, 6-7 cu Julia Goerges);
27 ianuarie – câștigă titlul de la Australian Open în fața Simonei Halep;
2 februarie – pierde în sferturi la Sankt Petersburg (6-7, 3-6 cu Daria Kasatkina);
17 februarie – pierde în semifinale la Doha (6-3, 6-7, 5-7 cu Petra Kvitova);
14 martie – pierde în optimi la Indian Wells (4-6, 5-7 cu Daria Kasatkina);
24 martie – pierde în turul doi la Miami (6-0, 4-6, 4-6 cu Monica Puig).

Wozniacki a defilat și ea în prima lună din acest an, iar acum are aceeași soartă ca și Halep. Și putem afirma că Wozniacki a suferit mai mult decât rivala ei. Caroline a rămas fără benzină după ce a triumfat la Australian Open, motiv pentru care a reușit numai 6 victorii în următoarele patru turnee. Acest lucru a generat o rocadă la vârful clasamentului WTA, Simona devenind lider incontestabil, la o distanță de 1.350 de puncte față de sportiva nordică.

Muguruza, la fel de inconstantă ca și în sezoanele precedente, ratează obiectivul

2 ianuarie – pierde în optimi la Brisbane (7-5, 6-7, 1-2, abandon cu Aleksandra Krunic);
11 ianuarie – abandonează înaintea sfertului de la Sydney cu Daria Gavrilova;
18 ianuarie – pierde în turul doi la Australian Open (6-7, 4-6 cu Su-Wei Hsieh);
18 februarie – pierde finala de la Doha (6-3, 3-6, 4-6 cu Petra Kvitova);
23 februarie – pierde în semifinale la Dubai (6-3, 6-7, 1-6 cu Daria Kasatkina);
10 martie – pierde în turul doi la Indian Wells (6-2, 5-7, 1-6 cu Sachia Vickery);
26 martie – pierde în optimi la Miami (3-6, 4-6 cu Sloane Stephens).

Muguruza este singura jucătoare din Top 3 WTA care a bifat o finală în ultimele două luni, însă asta nu înseamnă prea mult pentru o tenismenă cu pretențiile ei. Mai ales că iberica anunța înaintea sezonului că obiectivul ei principal este primul loc mondial. Spre deosebire de Halep și Wozniacki, Muguruza și-a revenit din punct de vedere fizic, însă mai are de lucrat la nivel mental. Așa cum o știm, Garbine nu reușește să fie constantă pe toată durata unei stagiuni, explodând doar la anumite turnee, cum ar fi Roland Garros sau Wimbledon.

Cel mai importante jucătoare din circuit vor începe pregătirea pentru sezonul pe zgură, în care Halep este obligată să spargă gheața. Liderul WTA are multe puncte de apărat la Stuttgart (semifinală), Madrid (titlu), Roma (finală) și Roland Garros (finală).

Publicat: 29 03. 2018, 10:00
Actualizat: 29 03. 2018, 10:01